Jurnaliştii care au rezistat până la sfârşitul Consiliului European de joi au avut parte de o comedie involuntară din partea noului prim-ministru al Belgiei, Bart De Wever, scrie POLITICO.
Este o rupere de ritm pentru Bruxelles, unde reuniunile liderilor sunt de obicei o afacere sumbră – adesea tensionată – chiar şi atunci când ameninţările militare ruseşti şi războaiele tarifare nu sunt pe ordinea de zi.
Bart De Wever este primul naţionalist flamand care preia frâiele Belgiei, iar guvernul său a promis reduceri substanţiale ale cheltuielilor şi cea mai strictă politică de migraţie de până acum. De Wever este privit cu neîncredere în bună parte din regiunea francofonă Valonia din Belgia, unde declaraţiile sale batjocoritoare din trecut la adresa valonilor sunt încă întipărite în memoria colectivă. Cu toate acestea, în Flandra de limbă olandeză, este cunoscut şi pentru spiritul său sardonic.
Joi, De Wever a declarat reporterilor că a folosit acest lucru în avantajul său în discuţiile cu alţi lideri UE. „Cu puţin umor – umor negru, trebuie să recunosc – le-am spus ce gândesc”, a spus el. A aplicat acelaşi tratament şi conferinţei de presă de după summit, presărându-şi declaraţiile făcute târziu în noapte cu jocuri de cuvinte şi replici unice.
POLITICO a selectat câteva dintre cele mai neobişnuite declaraţii ale lui De Wever:
„Există o uşă de evacuare?”
Aceasta a fost reacţia lui De Wever după ce a fost întrebat despre activele ruseşti îngheţate, cea mai mare parte a acestora fiind deţinute în Belgia. Premierul belgian s-a declarat recunoscător că nimeni nu a ridicat această problemă în timpul summitului – până la conferinţa de presă, adică. „Astăzi, am fost foarte fericit, până când v-am întâlnit”, i-a spus el jurnalistului care a cerut o precizare. Dar, a adăugat el, „eu nu sunt Trump, sunt de fapt foarte drăguţ”.
Activele ruseşti îngheţate nu sunt „puşculiţa lui Putin pe care o poţi sparge cu ciocanul şi apoi să scoţi banii şi să-i cheltuieşti pe ce vrei”, a comentat premierul belgian.
El nu s-a abţinut de la comentarii pitoreşti în ceea ce priveşte activele ruseşti îngheţate şi riscurile pe care le-ar implica o confiscare a banilor pentru a sprijini Ucraina. A adăugat că ar putea fi un „act de război”.

„Am impresia că sunt într-un avion şi vreau să fiu acolo, dar care este direcţia şi cine este pilotul?”, a spus premierul belgian
De Wever l-a lăudat pe preşedintele francez Emmanuel Macron pentru că a creat o „coaliţie a doritorilor” pentru a creşte ajutorul militar pentru Ucraina, în timp ce sprijinul SUA scade. Dar el a spus că ar fi pledat pentru un pic mai multă structurare în cadrul grupului. „Suntem dispuşi – dar dispuşi să facem ce anume?”, s-a întrebat el.
„Am constatat că în Europa, oamenii numesc cinci zile şi nopţi întregi (de discuţii) negocieri lungi. Eu am spus: „În Belgia, noi numim asta un weekend liber””.

Negocierile privind următorul buget pe şapte ani al Uniunii Europene, aşa-numitul cadru financiar multianual, ar putea deveni dificile, a prezis De Wever. De asemenea, el a ironizat discuţiile de cinci zile purtate de liderii UE pentru a conveni asupra bugetului actual în 2020. Deşi au fost legendare în cercurile UE, acest termen prelungit rămâne neimpresionant pentru un politician belgian obosit de discuţiile interne de formare a unei coaliţii, care, în cazul Belgiei, au durat luni de zile.
„Nu poţi să ieşi din groapă”
Liderii UE vor trebui să elaboreze un plan de rambursare a aproximativ 350 de miliarde EUR împrumutate de UE pentru fondul său de redresare COVID. De Wever, la rândul său, a avertizat în privinţa rostogolirii datoriei. Belgia, „având în vedere deficitul şi datoria sa, este foarte prost plasată pentru a juca rolul de frugalitate, dar, cu toate acestea, am încercat din răsputeri”, a glumit el.

„Satana are multe feţe. Dacă dansezi cu dânsul, el nu se schimbă niciodată; doar tu te schimbi. Acestea sunt adevăruri biblice”, a mai spus premierul belgian vorbind despre datorii.
Meloni este „unul dintre câinii de top”, a afirmat De Wever, vorbind despre premierul italian.
Declaraţiile premierului italian Giorgia Meloni au greutate la masa Consiliului European, potrivit lui De Wever, care a spus că este o „femeie foarte plăcută” cu o poziţionare politică „foarte bună”. „Dacă vă uitaţi în sală şi vedeţi ale cui cuvinte au greutate, atunci Meloni este în mod evident unul dintre cei mai buni câini din Europa în acest moment”, a afirmat el. Fraţii Italiei, partidul lui Meloni, şi partidul N-VA al lui De Wever fac parte acelaşi grup politic în Parlamentul Eropean -din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).
David Cameron şi Boris Johnson au încercat „matematica politică avansată” în cadrul referendumului pentru Brexit.
Noua Alianţă Flamandă a lui De Wever s-a alăturat grupului de dreapta ECR din Parlamentul European la insistenţele liderului conservator de atunci din Regatul Unit, David Cameron, despre care belgianul a spus că i-a oferit o alianţă „pentru eternitate” – înainte ca Brexitul să-i scoată partidul şi ţara din UE. Cameron era sigur că va câştiga referendumul, iar Boris Johnson, figură emblematică a Brexitului, l-a asigurat pe De Wever că va pierde oricum – dar că va primi credit personal pentru câştigarea voturilor celor care doreau Brexitul. „Omul care nu are un plan pentru a pierde ar putea pierde oricum, iar omul care nu are un plan pentru o victorie ar putea de fapt să sfârşească învingător”, a cugetat De Wever.
„Sunt un politician belgian: Pot face foarte bine diferenţa între a vorbi şi a negocia” – este o altă vorbă de duh spusă joi seara în faţa jurnaliştilor.
Negocierile necesită mediere şi o ţintă clară. Discuţiile preşedintelui american Donald Trump cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, cu cereri ruseşti care ar echivala cu o „adevărată capitulare din partea Ucrainei”, nu par să meargă dincolo de simple discuţii, a susţinut De Wever. Aveţi încredere că belgianul va face diferenţa, îndeamnă POLITICO în încheierea articolului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].