Naţionala României va participa, între 13-15 iunie, la un turneu amical în deplasare, la Sabac, cu participarea Serbiei, Franţei şi Olandei, în pregătire pentru Campionatul Mondial de la Singapore.
Tricolorii s-au reunit în urmă cu o săptămână, 23 de jucători fiind convocaţi de selecţionerul Bogdan Rath.
Lotul României se va afla de joi la Sabac pentru meciurile test cu Serbia, Franţa şi Olanda, iar apoi va continua pregătirea la Bucureşti şi Izvorani.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Plecarea spre Singapore, la Campionatul Mondial, ar urma să aibă loc în 8 iulie.
Tricolorii vor juca în grupa A, în ordine, cu Italia (12 iulie), cu Africa de Sud (14 iulie) şi cu campioana olimpică Serbia (16 iulie).
Componenţa grupelor turneului final este: Africa de Sud, România, Italia, Serbia – A; Japonia, Australia, Ungaria, Spania – B, Singapore, Canada, Brazilia, SUA – C, China, Muntenegru, Grecia, Croaţia – D.
Naţionala României s-a calificat la CM2025 ca urmare a rezultatelor din 2024, cumulate cu clasamentul fazei finale a Cupei Mondiale, competiţie în care ţara noastră a fost gazda calificărilor şi a încheiat pe locul 10, fără a se califica la turneul final.
Campionatul Mondial de la Singapore va avea loc între 11–24 iulie 2025, fiind a doua participare consecutivă a României după o perioadă de 11 ani de absenţă. Până la ediţia din 2025, România a mai participat de 12 ori la CM, iar cea mai bună clasare a fost locul 5 (1975). Tricolorii au mai încheiat în primele 8 în 2005 (locul 6) şi 2009 (7).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].