Controalele temporare introduse de Polonia la frontiera cu Germania vor rămâne în vigoare până pe 5 august, a anunţat miercuri Ministerul polonez de Interne, relatează dpa, potrivit Agerpres. 

Controalele vor fi introduse începând de luni, 7 iulie. Polonia intenţionează, de asemenea, să efectueze verificări la frontiera cu vecinul său din est, Lituania, în această perioadă.

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat marţi introducerea controalelor la frontieră, ca răspuns la recenta înăsprire a controalelor la graniţa comună de către Germania. El a condiţionat posibila încetare a măsurii de deciziile luate de guvernul german.

Controalele la frontieră efectuate de Germania urmau iniţial să se încheie în septembrie, dar se pare că vor fi prelungite, a spus Tusk.

„Răspunsul nostru la această situaţie va fi, de asemenea, unul simetric. Perioada în care Polonia nu a răspuns în mod corespunzător la anumite măsuri s-a încheiat în cele din urmă”, a mai spus el.

Germania efectuează verificări la frontiera cu Polonia din octombrie 2023 pentru a opri migraţia ilegală.

Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, a ordonat înăsprirea controalelor la frontieră la scurt timp după ce noul guvern german a preluat mandatul în mai.

Conform acestei politici, poliţiştii de frontieră au primit ordin să interzică intrarea migranţilor fără situaţie legală – inclusiv a celor care solicită azil -, o măsură care a atras critici din partea Poloniei.

Documentul publicat miercuri de Varşovia prevede controale la 50 de puncte de trecere a frontierei germano-poloneze.

Din 8 mai, poliţia germană a refuzat intrarea a aproximativ 1.300 de persoane la graniţa cu Polonia, potrivit Ministerului de Interne. Unul din zece cazuri a implicat o cerere de azil.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version