Echipa engleză Manchester City a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Wolverhampton, în primul meci al etapei a 35-a din Premier League.
„Cetăţenii” au deschis scorul în minutul 35, pe un contraatac,când Jeremy Doku a pasat şi Kevin De Bruyne a înscris. Elevii lui Guardiola au controlat meciul, însă au avut emoţii pe final, când „lupii” au încercat să găsească drumul spre gol, chiar portarul Jose Sa venind în careul gazdelor. S-a terminat 1-0 pentru Manchester City, care a ajuns la 64 de puncte şi este pe locul al treilea în clasament.
Wolverhampton pierde primul meci după şase victorii consecutive şi ocupă poziţia a 13-a, cu 41 de puncte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].