Premierul interimar Cătălin Predoiu a declarat, vineri, întrebat despre formarea Guvernului, că este, „cu cât mai repede, cu atât mai bine” ca România să aibă un guvern care să poată lua măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, pentru recuperări pe zona fondurilor europene, pentru încadrarea în obiective, în cadrul semestrului european şi pentru luarea uor măsuri de reformă pe zona fiscal-bugetară, subliniind că Guvernul interimar pe care îl conduce „temporar” are „constrângeri constituţionale” în ceea ce priveşte adoptarea unor ordonanţe de urgenţă sau a unor proiecte de legi. Predoiu transmite Comisiei Europene şi pieţelor că toate partidele care participă la negocieri pentru formarea noului Guvern cunosc şi înţeleg situaţia, au soluţii pentru rezolvarea ei rapidă şi vor lua aceste măsuri imediat după instalarea Executivului.
Întrebat despre formarea Guvernului, premierul interimar Cătălin Predoiu a răspuns: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine să avem un guvern, pentru că noi ştim că trebuie luate măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, pentru recuperări pe zona fondurilor europene, pentru încadrarea în nişte obiective în cadrul semestrului european, măsuri de reformă pe zona aceasta fiscal-bugetară, care să dea o încredere pieţelor, că ştim ce avem de făcut şi că o să facem rapid acest lucru, această corecţie”.
Premierul interimar a adăugat că ar vrea să transmită un mesaj pentru aceste pieţe şi către Comisia Europeană.
„Toate partidele care participă la negocierea privind formarea guvernului cunosc situaţia, înţeleg situaţia, au soluţii pentru rezolvarea ei rapidă şi vor lua aceste măsuri imediat după instalarea Guvernului. Deci aş vrea să fie toată lumea încredinţată că, în general, în mediul politic, se cunoaşte această provocare”, a afirmat Cătălin Predoiu.
El a explicat că sunt anumite proceduri care trebuie urmate şi, în plus, Guvernul interimar pe care îl conduce „temporar” are anumite „constrângeri constituţionale”, în sensul că nu poate, din perspectivă strict juridică, să ia anumite măsuri, cum ar fi adoptarea unor ordonanţe de urgenţă şi a unor proiecte de legi.
„Sunt anumite proceduri care trebuie urmate, cu cât mai repede, repet, cu atât mai bine, pentru că, pe de altă parte, guvernul interimar pe care, temporar, îl conduc nu are capacitatea să ia aceste măsuri, capacitatea juridică, constituţională. Ştim ce avem de făcut, dar regimul constituţional al unui guvern interimar nu îi permite să ia aceste măsuri, să adopte ordonanţe de urgenţă sau proiecte de legi. Şi atunci, practic, noi suntem în situaţia în care, dacă vreţi, conducem un vapor, dar nu putem trage de cârmă decât un grad la stânga, un grad la dreapta. Problema e că în câteva săptămâni de zile, trebuie să tragem vreo 15 grade la stânga, vreo 15 la dreapta”, a mai spus Predoiu.
Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, discuţii cu liderii partidelor privind formarea unui nou Guvern, el precizând că aceasta este doar prima astfel de întâlnire.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„Am agreat toţi că pentru discuţiile pe Guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puţine discuţii ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complet. Deci este o primă discuţie, probabil că vor fi câteva”, adaugă el.
”Sunt mai multe alternative pe masă, totuşi, pentru că urmează să luăm nişte măsuri dure, persoana care va fi nominalizată trebuie să aibă o credibilitate”, a subliniat preşedintele, referitor la desemnarea premierului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].