Premierul Marcel Ciolacu spune că şi-ar dori un buget multianual, pentru patru ani, pe model european. Şeful Guvernului subliniază că a vrea ca, imediat după alegeri, actualul Parlament să voteze bugetul pentru anul viitor.

„Eu mi-aş dori, după aceste alegeri, să avem un buget multianual. Să ai bugetele pe proiecte, exact ca sistemul european: să ai un buget multianual pe următorii patru ani, cu proiecte fazate pe fiecare an în parte. Şi mi-aş dori foarte mult ca anul acesta, imediat după alegeri, cu actualul Parlament, să trecem şi bugetul pe anul viitor, astfel încât autorităţile locale să poată să-şi prindă, încă de la prima şedinţă de Consiliu Judeţean,  sau Consiliu Municipal, sau Consiliu Orăşenesc,  comunal, să-şi poată prinde proiectele pe anul viitor. Şi atunci, dacă vii cu acest sistem, european, dai sustenabilitate şi predictibilitate”, a afirmat, duminică, la Slobozia, Marcel Ciolacu.

Acesta aminteşte că Ministerul Transporturilor a cheltuit până acum 1,5 miliarde de euro din totalul de 2,3 miliarde alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

„Le termină până la sfârşitul anului pe toate din PNRR”, a adăugat primul ministru.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version