Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva va fi supus unei noi proceduri pe creier, joi dimineaţă, în completarea intervenţiei chirurgicale la care a fost supus săptămâna aceasta, a anunţat miercuri spitalul din Sao Paulo unde este internat, într-o actualizare a situaţiei sale medicale în care a subliniat că şeful statului se simte bine, relatează Reuters.

Marţi, medicii l-au operat pe liderul de stânga timp de aproximativ două ore pentru a evacua o hemoragie apărută între creier şi membrana meningeală, despre care medicii au spus că are legătură cu o căzătură suferită la sfârşitul lunii octombrie la domiciliul său.

Procedura endovasculară de joi va ajuta la minimizarea riscului de sângerare viitoare, a declarat miercuri reporterilor medicul său personal, Roberto Kalil Filho.

Spitalul Sirio-Libanes din Sao Paulo a specificat în buletinul actualizat că preşedintele în vârstă de 79 de ani a fost la terapie intensivă, dar nu a avut complicaţii ulterior, când a putut merge, a primit vizite ale membrilor familiei şi a făcut fizioterapie.

Un buletin medical dat publicităţii anterior spunea că Lula este lucid şi vorbeşte, în urma spitalizării de peste noapte şi că nu a avut complicaţii postoperatorii.

Intervenţia chirurgicală de urgenţă s-a adăugat preocupărilor legate de sănătatea preşedintelui, o icoană a stângii latino-americane care se află la jumătatea ultimului său mandat, după ce a mai ocupat această funcţie între 2003 şi 2011.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version