În România nu au fost identificate, până acum, în contextul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României, transmite preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, senatorul Ioan Cristian Chirteş. Verificările făcute de SRI cu privire la aşa-numitele ferme de troli arată că există conturi false, create şi activate în cursul acestui an, orientate către lansarea de mesaje de denigrare a unor candidaţi la preşedinţie, însă având în vedere „gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului”, acestea nu afectează securitatea naţională
„Ca urmare a sesizării Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI cu privire la alegaţiile din spaţiul public referitoare la existenţa pe teritoriul României a unor entităţi statale sau non-statale care pot afecta/influenţa procesul democratic al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI şi răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări: până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României”, transmite, marţi, prin intermediul unui comunicat, preşedintele comisiei, senatorul Ioan Cristian Chirteş.
Potrivit acestuia, în context electoral, fermele de troli sau boţi reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creşterea popularităţii candidaţilor sau atacuri asupra contracandidaţilor, iar analiza realizată în urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor cu privire la aceste ferme de troli a evidenţiat existenţa şi utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creşterea artificială a popularităţii anumitor competitori, precum şi promovarea de conţinut îndreptat împotriva contracandidaţilor.
Evenimente
14 noiembrie – Maratonul Agriculturii
20 noiembrie – Eveniment News.ro – Orașul meu – Acasă și la birou
Conturile false au fost create în acest an electoral, iar prin activitatea lor nu au pus în pericol securitatea naţional precizează sursa citată.
„În privinţa conturilor false, acestea au fost create şi activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaţilor; platformele online vor iniţia demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare şi tipare actionale care conturează amploarea reală a aşa-numitelor ,,reţele de troli”; (…) Având în vedere faptul că, prin amploare şi impact, raportat la gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea naţională, datele obţinute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităţilor legale”, mai informează oficialul Comisiei de control parlamentar asupra SRI.
Potrivit acestuia, în baza unui ordin emis de o autoritate naţională şi a constatării încălcării prevederilor din termenii de utilizare, platformele pot decide eliminarea conţinutului şi/sau închiderea conturilor false.
„Pentru menţinerea unui climat de securitate în spaţiul virtual, în exercitarea responsabilităţilor legale, Serviciul Român de Informaţii cooperează cu instituţiile şi autorităţile relevante la nivel naţional, avându-se în vedere utilizarea tuturor instrumentelor şi mecanismelor prevăzute de cadrul normativ european şi naţional; Serviciul Român de Informaţii NU «întreprinde nici o acţiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepţia acelor acţiuni ale acestora care contravin securităţii naţionale” conform art. 36 din legea de organizare şi funcţionare a SRI»”; se mai arată în comunicatul dat publicităţii de preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat în 4 noiembrie, despre ferma de boţi care ar fi favorizat un candidat la alegerile prezidenţiale, că s-ar putea ca mai mulţi candidaţi să fi folosit, prin consultanţi, o astfel de tehnică şi a anunţat că în perioada următoare, ministrul Digitalizării strânge toate informaţiile şi le va prezenta public.
„S-ar putea ca mai mulţi candidaţi să fi folosit, prin consultanţi, o asfel de tehnică. În perioada următoare, ministrul Digitalizării strânge toate informaţiile şi le va prezenta public. Încă aşteaptă de la fiecare platformă, social-media, toate analizele. Nu le putem face noi, statul român, direct”, a spus premierul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].