Gerard Hutch, numit într-un proces de anul trecut drept şeful unei cunoscute familii de infractori din Irlanda, candidează pentru un mandat de deputat în Parlament. În cursă mai sunt un fost ministru de finanţe şi liderul opoziţiei, relatează Reuters.

Oficialii au confirmat săptămâna trecută că Hutch, cunoscut sub numele de „Călugărul”, se află pe buletinul de vot pentru scrutinul din 29 noiembrie.

Hutch a declarat marţi că a decis să candideze pentru că nu crede că oamenii din comunitatea în care a crescut sunt reprezentaţi în mod corespunzător.

„Avem TD (membri ai parlamentului) în acest moment, dar nu avem reprezentanţi, asta aud pe stradă de la oameni şi m-au întrebat dacă aş candida”, a declarat Hutch pentru podcastul Crime World al ziarului Sunday World.

Departamentul de Stat al SUA a declarat, în 2022, că banda de traficanţi de droguri a lui Hutch a fost implicată într-un război pentru teritoriu cu grupul infracţional Kinehan, de asemenea cu sediul în Dublin, care s-a soldat cu 18 asasinate, potrivit News.ro.

Războiul a pornit în urma unui omor din 2016, la un hotel din Dublin. Banda lui Hutch a fost numită de Departamentul de Stat atunci când acesta a oferit o recompensă de 5 milioane de dolari pentru arestarea liderilor bandei Kinehan, suspectaţi de trafic de droguri.

Gerard Hutch a fost identificat drept şeful familiei Hutch de către un tribunal irlandez anul trecut, când a fost achitat de implicarea în crima din 2016. Instanţa a declarat că membrii bandei Hutch au organizat atacul comis de o echipă de şase oameni la un eveniment în timpul zilei, care „a provocat haos pe străzile din Dublin”.

Hutch a declarat în podcast că, în tinereţe, a avut mai multe condamnări pentru jafuri. Apoi nu a mai fost condamnat pentru nicio altă infracţiune şi, într-un interviu rar acordat în 2008 postului naţional de televiziune RTE, a negat că ar fi liderul unei bande criminale.

Un fost consilier local Sinn Fein şi complice în atacul de la hotel, Jonathan Dowdall, a devenit martor împotriva lui Hutch şi a depus mărturie susţinând că acesta ar fi fost în spatele atacului. Însă instanţa a decis că Dowdall nu a fost un martor de încredere.

Treisprezece candidaţi concurează pentru patru locuri în circumscripţia Dublin Central, inclusiv ministrul cheltuielilor publice şi preşedintele Eurogrupului, Pascal Donohoe, din partea partidului de centru-dreapta Fine Gael, aflat la guvernare, şi Mary Lou McDonald, liderul Sinn Fein, partid de opoziţie de stânga.

Într-o situaţie aproape unică în Europa, Irlanda nu are partide populiste puternice şi, deşi de data aceasta există mai mulţi candidaţi independenţi de extremă dreapta şi din partea partidelor marginale, Fine Gael şi partenerul de coaliţie Fianna Fail sunt favoriţi la realegere.

Hutch a sosit joia trecută pe un moped pentru a se înscrie la alegeri şi şi-a fluturat actele în faţa jurnaliştilor care îl aşteptau. El a fost fotografiat de ziarul Irish Mirror agăţând un afiş pe un stâlp de iluminat public cu sloganul: „Avem nevoie de schimbare şi eu sunt omul vostru”.

Rivalul Garry Gannon, deputat local din partea Partidului Social Democrat, a pus la îndoială angajamentul lui Hutch faţă de centrul oraşului.

„Dacă Gerry Hutch vrea să fie un lider politic, întrebaţi-l unde a fost în ultimii ani”, a spus Gannon, făcând referire la timpul petrecut de Hutch pe insula spaniolă Lanzarote şi în suburbia bogată Clontarf din Dublin.

„Această comunitate are traume care sunt generaţionale. Ea nu va fi rezolvată de oameni care se ridică şi pretind că sunt un fel de salvatori”, a spus Gannon.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version