Rusia a respins joi declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, conform cărora China a fost „atrasă” în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o „poziţie echilibrată”.
Beijingul a avertizat Ucraina să nu lanseze „comentarii iresponsabile”, după ce Zelenski a declarat că serviciile secrete ucrainene au identificat cel puţin 155 de cetăţeni chinezi care luptă alături de Rusia în Ucraina.
Zelenski a afirmat că Rusia recrutează cetăţeni chinezi prin intermediul reţelelor sociale şi că oficialii chinezi erau conştienţi de acest lucru.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat că Beijingul „a fost un apărător ferm şi un promotor activ al rezolvării paşnice” a războiului şi că guvernul chinez „le-a cerut întotdeauna cetăţenilor săi să stea departe de zonele de conflict armat şi să se abţină de la participarea la operaţiuni militare oriunde”, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Întrebat despre declaraţiile lui Zelenski, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Moscova nu trage Beijingul în conflict.
„Nu este cazul. China adoptă o poziţie echilibrată. China este partenerul nostru strategic, prieten şi tovarăş”, a spus Peskov. „Zelenski se înşală”, a mai declarat el.
Rusia şi China au anunţat un parteneriat strategic „fără limite” cu câteva zile înainte ca preşedintele Vladimir Putin să ordone ca zeci de mii de soldaţi ruşi să intre în Ucraina în februarie 2022.
Editor : B.P.