Consiliul Local Alba Iulia a votat pentru suspendarea taxei de promovare turistică plătită de turiştii care se cazează în municipiu, după ce hotelierii au solicitat acest lucru, invocând lipsa turiştilor. În scrisoarea adresată municipalităţii, operatorii din turism au argumentat că unităţile administrativ-teritoriale care au renunţat la această taxă au înregistrat creşteri ale cifrelor turiştilor, iar acolo unde taxa există este considerabil mai mică. La Alba Iulia, taxa de promovare turistică era de 5,20 lei/persoană/noapte şi se aplica tuturor turiştilor în vârstă de peste 12 ani.
Potrivit ziarulunirea.ro, Consiliul Local Alba Iulia a votat, într-o şedinţă organizată la începutul săptămânii, suspendarea taxei de promovare turistică pe care fiecare persoană cu vârsta de 12 ani care se caza la hotelurile din oraş o plătea.
Suspendarea taxei s-a făcut după ce hotelierii din Alba Iulia au solicitat municipalităţii acest lucru, invocând lipsa turiştilor şi arătând că, în oraşele unde există taxa, cuantumul acesteia este cu mult mai mic decât la Alba Iulia, iar acolo unde s-a renunţat la această taxă a crescut indicele de ocupare a locurilor de cazare.
”Având în vedere numărul scăzut de turişti din oraş, considerăm că taxa de promovare turistică este nejustificată şi face un contraserviciu turismului din oraş. Turismul în Alba Iulia şi în judeţul Alba a scăzut, iar datele vorbesc de la sine. Judeţul Alba este codaş la turism în regiunea Centru: doar 22% dintre locurile de cazare, ocupate în iunie 2024. Pe lângă aceste date statistice, scăderea turismului este remarcată cu uşurinţă de către noi, toţi cei care activăm în această industrie: hoteluri, restaurante sau ghizi turistici. O cauză a acestei diminuări a numărului de turişti este tocmai taxa turistică. Chiar dacă aparent este o valoare mică, ea creează frustrare pentru turişti, fiind colectată şi evidenţiată diferit pe facturi sau pe contracte (are o cotă de TVA diferită)”, transmiteau hotelierii din Alba Iulia reprezentanţilor administraţiei locale în scrisoare din luna august a acestui an.
Conform unei hotărâri a Consiliului Local Alba Iulia adoptată în anul 2020, taxa de promovare turistică era este de 5,20 lei/persoană/noapte şi trebuia plătită de turiştii în vârstă de peste 12 ani.
Hotelierii au argumentat că această taxă există în oraşele turistice cu tradiţie, unde sunt prea mulţi turişti, dar chiar şi în aceste destinaţii turistice cuantumul taxei de promovare este şi cu 80% mic decât la Alba Iulia, fiind, de exemplu, de 1 leu/persoană/noapte la Braşov şi 1% din costul cazării fără TVA la Cluj-Napoca sau Deva. Ei au precizat de asemenea că acolo unde autorităţile au renunţat la taxa de promovare turistică, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare a crescut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].