Primăria municipiului Băileşti din judeţul Dolj a dus cu excavatorul, acasă la un localnic, gunoiul pe care acesta îl aruncase ilegal. Deşeurile au fost încărcate într-un excavator care le-a răsturnat apoi în curtea celui care le depozitase la marginea oraşului. Gestul a provocat nemulţumirea inernauţilor, care consideră că „isprava” mai mult a costat administraţia locală şi că Primăria nu trebuia să procedeze în acest fel.
Primăria Băileşti a publicat imagini în care se vede cum un exzcavator încrcat cu deşeuri aruncă peste gardul unei gospodării gunoiul. Imaginile sunt însoţite de mesajul „Am găsit soluţia la gunoi! Îl ducem înapoi”.
În urmă cu o săptămână, administraţia locală a oraşului anunţa, pe reţelele de socializare că de la începutul anului 83 de persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi a căror valoare totală se ridică la 128.250 lei, sancţiunile fiind aplicate pentru depozitarea deşeurilor în locuri nepermise.
„Păstrarea curăţeniei pe domeniul public este responsabilitatea fiecăruia dintre noi! Abandonarea ilegală a deşeurilor afectează atât sănătatea publică, cât şi aspectul municipiului nostru. Le mulţumim tuturor cetăţenilor care au luat atitudine şi ne-au semnalat aceste nereguli!”,transmitea, în 13 octombrie municipalitatea dn Băileşti.
Gestul angajaţilor administraţiei locale de a returna deşeurile aruncate ilegal celor care le-au produs a fost aprobat de unii internauţi, însă sunt şi mulţi localnici care nu sunt de acord cu felul în care Primăria a procedat.
„Vai de capul vostru, in loc sa faceţi asta mai bine rezolvaţi cazul cu o groapa de gunoi unde sa poate sa ducă oameni gunoiul excesiv din curte!”, scrie un utilizator al reţelelor de socializare.
Alt internaut transmite: „Daaaa ce nesimţire ba nu luaţi , tomberoanele ,ba aruncaţi gunoiul înapoi în curte , numai ce ee de facut nu faceţi .Nu credeam că Domnii de la Primăria Băileşti sunt capabili de aşa ceva.!!!Singura soluţie era sa avem groapă de gunoi!!”.
„Ca să spunem că este bine ce au făcut cei de la primărie este strigător la cer, omul trebuia avertizat şi spus să se ducă să şi-l ia de acolo, este o mizerie de nedescris la intrare în oraş de ani de zile între Calea ferată şi Turnătorie, pământ lăsat după lucrările ăstora cu gazele, acum ceva ani sa făcut canalizare şi a stat o gaură de-a mare ani de zile pe care nu a văzut-o nimeni şi treceau zilnic la Craiova. O mare ruşine din partea primăriei şi celui care a coordonat această mizerie”, este de părere un alt internaut.
Unii localnici sunt nemulţumiţi şi spin că primarul nu trebuia să „plimbe gunoiul cu excavatorul” pe banii plătitorilor de taxe, în timp ce o femeie îl apostrofează pe edil: „Ce fel de conducător al acelei localităţi eşti tu mai omule? Până la urmă eşti om sau eşti drac ?Te ai saturat de bine? Nu or fi ei saracii destul de necăjiţi !……Ruşine sa ţi fie Satana……”.