Primăria Municipiului București (PMB), deși are agenți pe care îi trimite pe teren, camere și sisteme automate prin care scanează numerele de înmatriculare ale mașinilor de pe parcările special amenajate, nu poate identifica proprietarii mașinilor, ceea ce a dus la situația în care să aibă de recuperat 779 de milioane de lei din amenzi neplătite, potrivit unui răspuns transmis Digi24.ro.
Primăria Capitalei a furnizat pentru Digi24.ro mai multe detalii despre amenzile aplicate în ultimii ani șoferilor care nu au plătit parcarea în locurile special amenajate de către PMB.
Primăria Municipiului București a împărțit această statistică pe două paliere: amenzile aplicate de angajații Companiei Municipale Parking București SA și amenzile aplicate automat de sistemele digitale ale PMB.
Din 2023 încoace, angajații Companiei Municipale Parking București (CMPB) SA au emis note de constatare în valoare de:
- 24.682 de milioane de lei pentru anul 2025;
- 30.730 de milioane de lei pentru anul 2024;
- 34.430 de milioane de lei pentru anul 2023;
Este vorba de amenzile aplicate de angajații CMPB care merg pe teren, verifică parcările și lasă în geamul mașinilor aceste note de constatare. Din răspunsul PMB nu reiese, însă, cât din această valoare a fost încasată efectiv.
Nota de constatare conține o poză din care reiese numărul de înmatriculare al mașinii, data și ora la care a fost încălcată „obligația de a achita tariful pentru locul de parcare” și instrucțiuni pentru plata amenzii.
În paralel, Primăria Capitalei mai are și camere și sisteme digitale care emit automat astfel de note de constatare.
Numai că, potrivit instituției, nu poate aplica aceste amenzi proprietarilor de mașini care nu plătesc parcarea invocând „lipsa accesului la datele de identificare”.
„Această situație generează un prejudiciu semnificativ: suma totală nerecuperată se ridică la 779.199.200 lei, reprezentând 3.895.996 de note de constatare neîncasate, rezultate din verificările efectuate prin intermediul sistemelor digitale de monitorizare de înaltă precizie”, se arată în răspunsul Primăriei Capitalei.
Menționăm că în acest articol este vorba de parcările administrate de Primăria Capitalei, adică acele parcări albastre.
Din Hotărârea prin care a fost reglementată parcarea administrată de Primăria Capitalei reiese, însă, că autoritățile au dreptul să blocheze mașinile parcate neregulamentar (de exemplu, folosind sisteme de blocare a roților) până la plata integrală a amenzii. Penalitatea pentru neplata tarifului este de 200 de lei/mașină/24 de ore.
De ce s-a ajuns aici?
PMB susține că a cerut, încă din 2022, să aibă acces la bazele de date referitoare la proprietarii autovehiculelor, însă solicitarea i-a fost respinsă de către Direcția Generală de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
O altă încercare a venit în anul 2023, când, potrivit PMB, a existat un proiect prin care „neplata contravalorii notei de constatare să fie calificată ca sancțiune contravențională și sancționată în mod corespunzător” de către Poliția Locală, proiect care a fost, însă, respins de consilierii generali.
„Reiterăm că principala dificultate cu care se confruntă Compania Municipală Parking Bucureşti în gestionarea notelor de constatare neîncasate este lipsa accesului la datele proprietarilor autovehiculelor, aspect care afectează respectarea obligației legale de transmitere a acestora la domiciliul persoanelor vizate”, arată PMB în răspunsul pentru Digi24.ro.
Se încearcă adoptarea unei noi soluții
„Considerăm imperativă identificarea unei soluții administrative imediate care să permită transmiterea notelor de constatare către proprietarii autovehiculelor”, a mai transmis PMB, care subliniază că, în acest moment, Compania Municipală Parking SA lucrează la un nou proiect.
În prima etapă, Compania Municipală Parking București SA vrea să obțină „împuternicire oficială în calitate de agent constatator”, pentru a putea constata contravenții, a întocmi procese verbale și a aplica sancțiuni.
În paralel, PMB vrea să ceară Ministerului de Interne „accesul la baza de date privind proprietarii autovehiculelor” și să încheie un „protocol de colaborare care să garanteze respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal”.
Primăria Capitalei mai vizează o Hotărâre de Consiliu General prin care să abiliteze Poliția Locală „să constate contravențiile pentru neplata tarifului de parcare, să aplice sancțiunile aferente și să emită procese-verbale cu caracter executoriu”.
Proiectul mai vizează și introducerea unor acțiuni în instanță pentru recuperarea prejudiciilor.
Coduri QR false pe panourile de parcare
În același timp, Compania Municipală Parking București SA a avertizat la finalul lunii iulie că în unele parcări din Capitală au apărut panouri cu coduri QR false care au fost lipite peste cele care trimit utilizatorii pe pagina oficială de plată.
„Accesarea codului QR de pe stickerul aplicat conducea utilizatorul către o pagină web falsificată, concepută să reproducă interfaţa oficială a operatorului de parcări publice. Odată accesat acest link fraudulos, utilizatorului i se solicită datele cardului bancar (numărul cardului, data expirării şi codul CVC). După introducerea acestor date şi apăsarea comenzii „Plăteşte”, plata nu este procesată, iar procedura de achitare nu continuă”, arăta Compania Municipală Parking SA într-un comunicat de presă.
Situația a fost reclamată și la Poliție de către mai multe persoane din Sectorul 1, iar cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.