Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe A2, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale. Poliţiştii au precizat că edilul era pasager în autoturismul care a intrat în glisiera metalică, informează news.ro.
ACTUALIZARE: În urma investigaţiilor medicale care i s-au făcut, a reieşit că nu se impune spitalizarea acestuia, informează Agerpres.
„Pacientul a fost adus la Unitatea Primiri Urgenţe în această după-amiază, jurul orei 18,00, conştient, stabil şi cooperant. S-au efectuat toate investigaţiile medicale necesare, iar rezultatele acestora n-au relevat nicio leziune postraumatică. Având în vedere starea generală a pacientului, cât şi rezultatele investigaţiilor de specialitate, nu se impune internarea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Crina Kibedi.
Știrea inițială:
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident produs pe A2, la km 167, sensul de mers spre Constanţa, în care a fost implicat un autoturism.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B.
„În accidentul rutier au fost implicaţi doi adulţi conştienţi, cooperanţi. O persoană va fi transportată la UPU Constanţa de către echipajul SMURD B”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au precizat cum s-a produs evenimentul rutier.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism şi, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit uşor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani”, au transmis poliţiştii.
Şoferul a fost testat pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, iar rezultatele au fost negative.
Conform unor surse locale, persoana transportată la unitatea medicală a fost primarul Constanţei, Vergil Chiţac. El fusese la Bucureşti unde a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea stadionului „Gheorghe Hagi” şi se întoarcea la Constanţa când a avut loc evenimentul rutier.
Editor : M.L.