Un studiu realizat de Universitatea din East Anglia arată că problemele de somn sunt contagioase, scrie The Telegraph. Acesta arată că stresul de la locul de muncă are un impact asupra somnului partenerului celuilalt, precum și asupra celui stresat, energia proastă transmițându-se prin așternuturi.
Mulți oameni se confruntă cu stresul la locul de muncă, iar sentimentul de a fi subapreciat poate avea efecte devastatoare asupra tiparelor de somn. Recent, un nou studiu al Universității East Anglia a arătat că problemele de somn sunt contagioase, ambii parteneri suferind la fel de mult.
„Este foarte interesant faptul că insomnia este contagioasă. Partenerii par să influențeze reciproc severitatea și impactul somnului, ceea ce nu este surprinzător, deoarece trezirea unui individ l-ar putea determina și pe celălalt să se trezească. Dacă este cazul, atunci amândoi pot simți că lipsa somnului interferează cu viața lor de zi cu zi”, a declarat Prof. Ana Sanz-Vergel, de la Norwich Business School din cadrul UEA pentru sursa citată.
Echipa a efectuat două studii. În primul, 147 de angajați au fost urmăriți timp de cinci zile, iar în al doilea, 139 de cupluri au fost urmărite timp de două luni.
În ambele, participanții au raportat nivelul stresului de la locul de muncă și calitatea somnului.
Cum afectează stresul de la job indirect somnul
Studiile au arătat că stresul afectează indirect somnul, în principal pentru că oamenii se gândeau în mod repetat la experiențele lor neplăcute, ceea ce îi împiedica să adoarmă și le provoca somnul agitat și trezirea prea devreme.
„Rezultatele noastre arată că efectele stresului de la locul de muncă merg dincolo de somnul propriu, afectând și somnul partenerului”, a adăugat profesorul Sanz Vergel.
Acesta a explicat că „sunt necesare programe de prevenire orientate către cuplu în contextul locului de muncă. Acest lucru ar putea ajuta la furnizarea de strategii de pentru ambii membri ai cuplului, ceea ce ar reduce, la rândul său, somnul agitat și insomnia.”
2 din 10 oameni suferă de somnolență extremă în timpul zilei
Somnul este esențial pentru sănătate, dar mai mult de o treime dintre britanici dorm mai puțin de șase ore pe noapte, potrivit Sleep Council, în timp ce până la 20% dintre oameni suferă de somnolență extremă în timpul zilei.
În 2023, un studiu realizat de Universitatea Harvard a arătat că un somn odihnitor regulat poate prelungi viața cu aproape cinci ani pentru bărbați și cu mai mult de doi ani pentru femei.
Studiul a arătat, de asemenea, că 8% din decese, indiferent de cauză, pot fi atribuite tiparelor de somn deficitare.
Somnul insuficient, riscuri pentru sănătate
Oamenii de știință știu de ceva timp că somnul insuficient crește riscul unei serii de probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile de inimă, obezitatea și diabetul, potrivit Journal of Interpersonal Violence.
O singură noapte de somn insuficient este suficientă pentru a declanșa o creștere bruscă a unei substanțe chimice din creier legată de boala Alzheimer, în timp ce persoanele cu apnee în somn, o afecțiune în care oamenii se opresc în mod repetat din respirat în timpul nopții, sunt expuse riscului de a dezvolta tulburări cognitive ușoare în medie cu 10 ani mai devreme decât persoanele fără această tulburare de somn.
Editor : Iulia Bălăianu