De câte ori nu aţi auzit că „înainte era mai bine”, cu referire la regimul comunist pe care l-a avut România? Această tendinţă periculoasă este bazată pe foarte puţină cunoaştere. Poveştile despre cum statul îţi dădea casă şi slujbă sună bine, dar cei care le promovează uită să adauge că acelaşi stat lua la schimb toate libertăţile, nu hrănea populaţia, o ţinea în frig şi întuneric şi o ameninţa cu represiunea unui serviciu secret dur – Securitatea. Americanii nu au avut niciodată comunism, dar învaţă să se protejeze de el, pentru că nimic nu este mai important decât libertatea. Profesor doctor Elizabeth Edwards-Spalding este expert în Războiul Rece şi ne explică de ce este nevoie de aceste lecţii.
Cristina Cileacu: Doamnă profesor dr. Elizabeth Edwards-Spalding, director fondator al Fundației Memoriale și al Muzeului Victimelor Comunismului din Washington, bine ați venit la Pașaport diplomatic.
Elizabeth Edwards-Spalding: Este o plăcere să fiu alături de tine. Mulțumesc pentru invitaţie.
Comunismul revine în trend. De ce?
Cristina Cileacu: Doamnă profesor, am o curiozitate, în primul rând, pentru că, desigur, aveți o expertiză în Războiul Rece, expertiza dvs. este recunoscută în Statele Unite. Dar aici, în această parte a lumii unde era Cortina de Fier, comunismul devine din nou extrem de interesant, mai ales pentru generațiile tinere. Care ar putea fi motivul acestui fapt?
Elizabeth Edwards-Spalding: Cred că o parte din asta este lipsa de informații și ignoranța. Şi în Statele Unite este uneori o fascinație pentru asta, iar apoi vezi oamenii nu știu ce este. Nu cunosc trecutul, nu înțeleg că este acest „-ism” oribil pe care nu ar trebui să şi-l dorească. Iar eu abia învăț despre România și de ce sunt anumiţi factori aici, care par să contribuie de asemenea la acest lucru. Cred că… în unele privințe, oamenii își doresc ceva și apoi aud că sună bine și apoi este faptul că pare „mișto” pentru unii oameni, pentru că este și acel factor de asemenea. Și apoi, în privinţa educației, cred că mulți oameni, în special generațiile tinere, sunt acum conduși de ceea ce este pe telefonul lor și nu se gândesc întotdeauna cu propria minte.
Secolul XX, prea puțin predat
Cristina Cileacu: Dar cum de nu reușește istoria reală să ajungă la acești oameni? Pentru că bine, oamenii merg la școală, poate că sistemele de învățământ nu sunt cele mai bune din lume, mai ales aici în România. Dar cum de nu înțeleg cu adevărat faptele? Pentru că s-a întâmplat. Era real. Nu este fantezie.
Elizabeth Edwards-Spalding: Cunosc cel mai bine Statele Unite. Și în Statele Unite, nu facem atât de multă educație despre comunism şi Războiul Rece cât facem despre nazism și Al Doilea Război Mondial. Deci, sunt încă mult mai mulți oameni în SUA care cred, oh, nazismul, rău. Comunism, nu ştiu sau poate îl vreau. Și poate că este ceva asemănător și în alte țări. Deci, la Fundația Memorială Victimele Comunismului vrem ca oamenii să înțeleagă că simbolurile svasticii și secera şi ciocanul sunt amândouă condamnabile. Dar cred că în ceea ce privește educația, de multe ori în privinţa orelor de istorie, dacă te gândești de la grădiniță până la învățământul de clasa a XII-a, preuniversitar, de multe ori se termină timpul în anul şcolar, și astfel, această perioadă modernă pe care vrem ca tinerii să o înțeleagă, secolul al XX-lea și prima parte a secolului XXI, pentru a lăsa la o parte restul acestui secol, ei nu primesc de fapt suficientă educație despre această perioadă critică istorică.
Fascinați de un „-ism” periculos
Cristina Cileacu: Deci, este mai mult despre Evul Mediu, de exemplu, decât despre istoria recentă?
Elizabeth Edwards-Spalding: Corect. Bine, și în Statele Unite, este doar… Întotdeauna ai tendința să rămâi fără timp undeva în jurul celui de-Al Doilea Război Mondial, poate că intri într-o perioadă din războiul coreean și cam asta este. Dar nu înseamnă că restul istoriei nu este important. Statele Unite se apropie de cea de-a 250-a aniversare, America 250.
Cristina Cileacu: Anul viitor.
Elizabeth Edwards-Spalding: Și așa mai vrem, da, anul viitor, în 2026. Încă vrem ca oamenii să înțeleagă pe ce ne bazăm. Suntem o autoguvernare liberă. Avem, statul de drept, separarea puterilor, mecanisme de control și echilibru, ne bazăm pe drepturi și acestea sunt de la natură, de la Creator, conform Declarației de Independență. Nu vrem să ne zgârcim cu acest tip de educație pentru că, să revin la punctul tău despre comunism, trebuie să știm ce susţinem, ca să recunoaștem împotriva a ce trebuie să fim.
Lecțiile Războiului Rece pentru azi
Cristina Cileacu: Revenind la expertiza dvs. în Războiul Rece, l-ați numit pe fostul președinte Truman drept primul războinic al Războiului Rece. De fapt, aveți și o carte pe această temă. Ce ar trebui să învețe noii politicieni, ai zilelor noastre, atât din Statele Unite, cât și aici, în Europa de Est, din lecțiile sale?
Elizabeth Edwards-Spalding: Oh, asta este grozav. Mulțumesc că mi-ai pus o întrebare despre Truman. Președintele Harry Truman este cineva care a fost pus într-un loc de muncă și a trebuit să inventeze ce avea de făcut în contextul Războiului Rece. Și a ajuns, desigur, cu ajutor, să dezvolte ceea ce eu numesc o politică cu mai multe fațete, bazată pe forță. Multe dintre lucrurile pe care le vedeți împlinite în anii 1980, sub Ronald Reagan, sunt cu adevărat începute de Harry Truman în timpul președinției sale. Și ideea este că nu este doar un lucru, trebuie să aveți perspectiva politică, economică, militară strategică, morală, și pentru Truman, asta a inclus și religia. El a crezut că, dacă toate religiile lumii s-ar uni împotriva comunismului și spui adevărul despre cât de oribil comunismul era deja și s-a dovedit de atunci, atunci ai putea merge mai departe, să-l răstorni. Și asta a durat ceva timp, dar asta face parte din ceea ce s-a întâmplat din 1989 până în 1991, cel puțin în această parte a lumii, nu? Sunt încă o mulțime de țări comuniste în lume, dar ideea este că trebuie să ai toate elementele diferite și că nu te poţi baza doar pe diplomație și politică, deși acestea sunt critice. Nu te poți baza doar pe ajutorul economic, precum și pe încurajarea sistemului pieței, deși şi acestea sunt critice. Treci prin toate acestea. Și a fost evident în acest sens, în privinţa Doctrinei Truman, care combina diferite tipuri de ajutor, în Planul Marshall, care nu era doar ajutor economic, ci în primul rând ajutor economic. Și apoi, desigur, în NATO, fundamentul Tratatului Atlanticului de Nord a fost și sub Harry Truman. Deci, din nou, acoperă toate aceste domenii diferite.
Democrația, din nou la test
Cristina Cileacu: O mulțime de instrumente. Dar astăzi vedem că lumea se îndreaptă spre ceva care este cam similar cu fostul Război Rece, este un fel de tip diferit de Război Rece. Problema este că acum America este mult mai orientată spre ea însăși și mai puțin spre protejarea, să zicem, lumii liberale. Credeţi că democrația va supraviețui în acest mediu? Sunt suficient de puternice, pentru că democraţiile sunt imperfecte, în timp ce restul folosesc orice vor ca să reuşească.
Elizabeth Edwards-Spalding: Corect. Este din nou problema regimului, unde o democrație este legată de statul de drept, în timp ce regimul totalitar, indiferent de tipul lui, nu este legat de nimic, poate face orice vrea să facă. Deci trebuie să apreciem că libertatea este întotdeauna fragilă, poate fi fracturată, se poate deteriora. Și pentru întrebarea ta specifică despre angajamentul SUA în lume, cred că americanii au uitat unele dintre cele mai bune lecții ale Războiului Rece, că de fapt îţi promovezi propriul interes ajutându-i pe alții care împărtășesc interese similare. În termeni de „este un element de izolaționism prezent, cu siguranță, în Statele Unite”, și apoi sunt unii care nu vor să facă anumite lucruri pe care le-am fi făcut în mod tradițional în politica noastră externă. Și cred că trebuie să ne uităm la ceea ce a funcționat bine în trecut și să îl aducem înapoi. Acum, sunt discuții actuale despre cum arată pacea prin forță în Statele Unite și politica sa externă acum și le încurajez în continuare din perspectiva mea, deoarece asta pare să ia cele mai bune lecții din Războiul Rece, care au funcționat în politica externă, politica de apărare, securitatea națională, orice altceva. Și din nou, este acea abordare cu mai multe fațete. Deci, multe lucruri din America 250 ar trebui să încurajeze și asta, pentru că îți păstrezi principiile mai departe și apoi încurajezi alte țări să fie democrații liberale. Știm că, în cele din urmă, ceva de genul comunismului este împotriva naturii umane, este împotriva familiei, este împotriva religiei, este împotriva proprietăţii private, este împotriva țării. Deci, la final, nu ar trebui să câștige niciuna dintre aceste țări comuniste, sau axa agresiunii cu care ne confruntăm acum, care este încă comunistă și post-comunistă și orice naiba este, și teocratică. Dar cred că trebuie să avem mai multe conversații despre motivul pentru care este important să fim implicați în lume.
Offline, ca formă de rezistență
Cristina Cileacu: Legat de modul în care vorbim despre lucruri, propaganda a fost un instrument folosit de ambele părți în Războiul Rece, iar acum, ce vedem este dincolo de propaganda Războiului Rece, deoarece avem AI implicată și oamenii nu mai știu ce să creadă. Cel puțin atunci era un fel de „bine și rău”, acum este ceva extrem de dezordonat. Cum putem dezvolta, de fapt, gândirea critică, în special la generațiile tinere care se nasc astăzi, în următorii 10 sau 20 de ani, pentru a supraviețui acestui mediu?
Elizabeth Edwards-Spalding: Este ceva care mă îngrijorează foarte mult ca academician, ca părinte, ca mătușă, ca nașă, și tot aşa. Și cred că este una dintre bătăliile critice ale vremii. Cred că este legat de tot ce am vorbit deja. Cred că trebuie să încurajăm oamenii să petreacă din nou timp unul cu celălalt, de fapt, să fie sociali.
Cristina Cileacu: Offline?
Elizabeth Edwards-Spalding: Da, offline, offline! Cred că trebuie să încurajăm cititul, cred că fiecare familie ar trebui să citească cu voce tare. Și nu contează dacă copiii tăi sunt mai mari. Cred că să le arăti acest lucru face parte din modul în care înveți gândirea critică. De asemenea, puteți obține povești grozave, puteți face tipul potrivit de conținut care să vă ajute să înțelegeți de ce ar trebui să fiți pro anumite lucruri și împotriva altor lucruri, de exemplu. Dar cred sincer că suntem în pericol să schimbăm felul în care suntem ca ființe umane, să ne conectăm diferit. Și aceasta este o mare provocare a epocii. Și unii oameni o văd acum, dar alţii nu își dau seama că se întâmplă. Și avem nevoie de mai mulți oameni care să o vadă, astfel încât să nu ajungem în punctul în care să ne uităm înapoi la acest pericol și la efectele sale. Este bine că vorbești despre asta. Ar trebui să vorbim cu toții despre asta, dar trebuie să fie ceva la nivelul de bază: familiile, comunitățile, bisericile, toți să lucreze împreună la asta și să facă lucrurile în acest fel. În Statele Unite, este acum o nouă tendință să nu lăsăm copiii să aibă telefoanele mobile la vârste mici.
Comunismul, o lecţie nepredată
Cristina Cileacu: Și cum să învățăm acest lucru în școli? Pentru că, de exemplu, România a avut un comunism foarte dificil, foarte teribil, aș spune. A fost cel mai rău din regiune. Dar totuși, în programele noastre școlare, doar de anul acesta îi învățăm pe copii despre comunism.
Elizabeth Edwards-Spalding: Este atât de provocator, pentru că, într-un fel, 1989 pare atât de mult timp în urmă. Și, în alte privințe, este doar ieri. Și atât de multe lucruri… cineva mi-a spus deja în călătoria mea aici, că atât de multe lucruri care credeau că vor dura doar 1 sau 3 ani, au durat 10 sau 15. Și lucrurile despre care credeau că se vor întâmpla până acum nu s-au întâmplat încă. Deci, în viața unei țări, în viața unei culturi, într-o viață a oamenilor, este o clipită. Dar când creșteți generații, am avut două generații, în esență, în acest timp, din 1989, care trec prin școală, este greu pentru acei oameni în particular.Cred că va dura mai mult timp. Nu sunt cineva, nu sunt prin natura mea o persoană răbdătoare, dar cred că este nevoie să gândim pe termen lung, să lucrăm la introducerea programelor potrivite în școli, ca să încurajăm cei mai buni oameni să meargă să predea, să ne asigurăm că familiile știu că sunt primii profesori ai propriilor lor copii. Cred că acest lucru este un lucru pe care mulți oameni l-au uitat, în lumea noastră fracturarată şi antisocială, și că trebuie să fie ambele. Nu poți spune doar: mă voi baza pe școli. Și așa, împreună, toți lucrând la asta, și obținând conținut bun, obținând conținut faptic, astfel încât, în timp, să fie o victorie. Doar că nu am ajuns încă acolo.
Memorialul unei suferințe globale
Cristina Cileacu: Da, așa cum se spune, este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Înapoi în Statele Unite, de ce ați creat această Fundație și Muzeul Victimei Comunismului? Adică, nu aţi avut comunism în Statele Unite. De ce interesul? De ce ar trebui să fie predat și acolo?
Elizabeth Edwards-Spalding: Au fost anumiţi americani îngrijorați după căderea Zidului Berlinului și înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice că oamenii uitau deja nu doar istoria de aici, din spatele Cortinei de Fier, fosta Cortină de Fier, dar nici nu realizau că încă mai este comunism. Cei doi co-fondatori ai Fundației Memoriale Victimele Comunismului, unul dintre ei a fost regretatul meu tată, s-au gândit la asta. Dar adevăratul impuls a venit la o masă de familie, după biserică, într-o duminică, unde părinții mei și cu mine stăteam şi vorbeam. Și regretata mea mamă a spus, știi, oamenii uită sau nu înțeleg. Ar trebui să fie un memorial pentru victimele comunismului. Și tatăl meu a scos șervețelul de hârtie de sub cana de cafea, la masă și a notat „vic of com” (n.r. victime ale comunismului). Și apoi s-a dus să vorbească cu prietenii săi, inclusiv cu cei care au ajuns să fie co-fondatori și Congresul SUA, un număr de oameni din Congres au realizat că aceasta este o problemă și că era în interesul național al Statelor Unite ca oamenii să-și dea seama că au fost victime ale comunismului, că mai sunt încă victime ale comunismului, că am luptat deja în Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece și că am vrut să câștigăm complet Războiul Rece și apoi ce urma după. Așa s-a ajuns în 1993, că a fost un act unanim al Congresului, care apoi a fost semnat în lege de președintele Bill Clinton, care a autorizat fundația noastră. Și așa că existăm de peste 30 de ani. Dar, din nou, această chestiune despre o clipă, dar este, de asemenea, o lungă perioadă de timp, ne-a luat 15 ani să ne construim Memorialul, să strângem bani pentru a construi un memorial în Parcul Național din Districtul Columbia, capitala națiunii Statele Unite. Și apoi ne-a luat aproape încă 15 ani pentru a face Muzeul Victimelor Comunismului, tot în Washington, D.C. Oamenii nu își dau seama că, comunismul a ucis mai mulți oameni decât Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial la un loc. Și nu își dau seama că, peste 1,5 miliarde de oameni sunt încă forțați să trăiască sub comunism astăzi.
Cum ne apărăm de comunismul „cool”
Cristina Cileacu: În comunism era atât de ușor de folosit frica, pentru controla oamenii, dar acum după ce am scăpat de comunism și am uitat de acea parte, ei prezintă totul într-o lumină foarte frumoasă, spunând că toată lumea va avea o casă, un loc de muncă sau orice altceva, mulți bani care vin de la stat și așa mai departe. Și de ce este această prostie, până urmă, cum poate fi, mai ales acum în era social media, cum poate nu să fie șters, dar cel puțin echilibrat cumva?
Elizabeth Edwards-Spalding: Cred că poveștile sunt atât de importante pentru asta. Așa că avem o serie cu videouri de la martori. Acestea sunt mini-documentare în care o persoană reală, care a rezistat și a scăpat de comunism, nu neapărat un nume cunoscut, își spune povestea. Și au mai puțin de 15 minute fiecare, iar apoi uneori tăiem fragmente mai scurte din ele. Cred că trebuie să fim extrem de vizuali ca să transmitem faptele. Sunt o persoană căreia îi plac cărţile. Nu spun că este una sau alta, nu spun să scapi de cuvântul tipărit. Dar spun că avem de-a face acum cu oameni, mai ales cu tineri, dar toată lumea a devenit mult mai vizuală. Și astfel, pentru ca poveștile reale să fie auzite, trebuie să le spunem, iar poveștile sunt adesea mai bune decât faptele brute. Iată de ce cineva a trebuit să stea la coadă pentru mâncare. Nici măcar nu știau ce mâncare avea să fie. Era o coadă, să stăm la coadă. Și acesta este comunismul. Și ar trebui să știi asta. Dar să pui pe cineva să-și spună povestea despre asta, mai degrabă decât să o citească într-un manual. Din nou, nimic nu se va întâmpla peste noapte, totuși. Și între timp, este încă această calitate chic că, cumva, comunismul este cool. În Statele Unite, avem problema cu, de exemplu un copil care poartă un tricou Che Guevara și nici măcar nu știe ce înseamnă asta. Deci…
Marxismul revine învăluit în mit
Cristina Cileacu: Sau chiar să promoveze marxismul, la universitate, îmi dă fiori pe șira spinării.
Elizabeth Edwards-Spalding: Şi mie. Și avem și, adică, în Statele Unite, am avut ceea ce se numește noua stânga. Și a fost o perioadă la disciplina istorie, care apoi s-a transformat şi se conectează la teoria critică, dar este și de sine stătătoare. Și astfel, în Statele Unite, sunt unii oameni care cred că marxismul pur și simplu nu a fost făcut bine, ei cred că comunismul este o idee bună, toate aceste mituri despre comunism. Și asta este ceva împotriva căruia ajungem să luptăm. Sper că sunteți mai izolați față de asta în România. Dar cred că există această problemă, când oamenii pur și simplu nu înțeleg imaginea corectă. Deci, din nou, dacă îl facem vizual și îi ajutăm să înțeleagă: „nu, nu, crezi că este un loc de muncă, crezi că este mâncare, tu crezi una alta, nu, nu.” Și este, de asemenea, inuman. În cele din urmă, comunismul este inuman.
Comunism = dictatură brutală
Cristina Cileacu: Am avut o experiență în Statele Unite, când un politician mi-a spus, în Florida, ar trebui să menționez și asta, că atunci când i-am spus că vin dintr-o fostă țară comunistă și comunismul este extrem de rău, mi-a răspuns: poate nu a fost făcut corect în țara ta. Este, de asemenea, ideea că poate fosta țară comunistă din Europa de Est nu a făcut corect lucrurile şi ar putea fi o parte mai bună a comunismului. Există aşa ceva? O latură mai bună a comunismului?
Elizabeth Edwards-Spalding: Nu cred. Am petrecut zeci de ani studiind asta. Și, prin urmare, știu că este încă o dezbatere academică despre Karl Marx. Pentru mine el a fost un revoluționar. El a vrut să schimbe totul și a vrut să răstoarne ceea ce cred că natura, obiceiul și istoria au dovedit că funcționa bine, acea înțelegere că ființele umane sunt defecte, dar tind spre mai bine. Că ei ar trebui să fie responsabili de lucruri, că nu ar trebui să faci o abordare de sus în jos, toate lucrurile care alcătuiesc Occidentul, nu sunt perfecte, dar este ceva pe care ar trebui să îl păstrăm și să construim pe acea bază. Și comunismul este în antiteză cu asta, vrea să-l distrugă și să facă un Om Nou. Asta nu funcționează. Și atunci când te uiți la tipul de guvern pe care îl înființează, nu este o formă de guvernare, sfârșește să fie un sistem, nu? Asta a impus un sistem totalitar, şi nu este niciodată corect. Și apoi, pentru că nu este corect, trebuie să folosească acele instrumente, inclusiv frica, violența, toate aceste lucruri… Și apoi se face privilegiat pe sine, așa încât cuvântul nomenclatura, clasă nouă, asta este, se traduce în alte limbi, nici măcar nu trebuie să-l schimbe din nomenclatura, se înțelege în toate țările comuniste Deci atunci privilegiezi o parte din, se presupune, această societate radical egalitară, membri ai partidului. Și dacă trecem prin toate acestea, vedem că nu funcţionează. Nu funcționează.
Cristina Cileacu: Doamnă profesor, vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu.
Elizabeth Edwards-Spalding: Mulţumesc.
