Consilierii generali vor dezbate, în şedinţa de joi, proiectul care permite accesul cu animale de companie în incinta Primăriei Capitalei şi a instituţiilor de interes local, informează Agerpres.
Este vorba despre câini sau pisici, indiferent de talie şi de rasă. Conform proiectului, nu va fi permis accesul în spitale, muzee, săli de spectacol şi de teatru sau în Grădina Zoologică.
La intrarea în sediul PMB şi în sediile instituţiilor publice de interes local va fi afişat, într-un loc vizibil, un anunţ care informează publicul asupra faptului că accesul cu animale de companie este permis. Regulamentul de acces va fi afişat în interiorul instituţiilor şi va fi disponibil şi online.
Fiecare instituţie va desemna cel puţin un angajat responsabil de înregistrarea incidentelor într-un registru şi de gestionarea acestora. El va decide măsurile necesare, în funcţie de gravitatea incidentelor.
Câinii vor trebui să fie ţinuţi în lesă în permanenţă, iar pisicile într-o cuşcă de transport corespunzătoare.
Câinii care fac parte din rasele considerate periculoase vor trebui să poarte şi botniţă pe toată durata prezenţei în instituţie.
Deţinătorii animalelor vor trebui să prezinte, la cererea angajaţilor responsabili desemnaţi, carnetul de sănătate al animalului, care atestă că acesta este vaccinat şi deparazitat. Animalele trebuie să fie sănătoase, curate şi să nu prezinte semne de boală contagioasă sau paraziţi externi.
Deţinătorii sunt obligaţi să se asigure că animalele lor nu cauzează disconfort sau deranj publicului sau personalului instituţiei.
Animalele vor putea beneficia de castroane cu apă puse la dispoziţie de instituţie.
Persoanele care încalcă regulamentul vor primi avertismente verbale până la interdicţia de a mai intra în instituţie însoţite de animalele de companie, în funcţie de gravitatea faptelor.
Măsura va promova o politică prietenoasă faţă de animale în cadrul instituţiilor publice de interes local şi „va aduce Bucureştiul mai aproape de alte capitale europene în ceea ce priveşte incluziunea animalelor în spaţiile publice”, se arată în referatul de aprobare, semnat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Editor : M.L.