Un proiect care permite autorităţilor locale să ia împrumuturi de la Trezorerie a fost supus dezbaterii publice. Banii pot fi folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor europene, având în vedere multitudinea de investiţii demarate îăn întreaga ţară, dar imposibilitatea autorităţilor de a asigura parte de confinanţare din cauza deficitului bugetar.
”La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cât şi la propunerea Ministerului Finanţelor, a fost publicat, în transparenţă decizională, un act normativ prin care unităţile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1,5 miliarde de lei, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligaţiile care le revin”, anunţă, luni, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, actul normativ ar urma să intre în vigoare după ce va fi adoptat de Executiv şi publicat în Monitorul Oficial al României.
”Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluţionează unele probleme urgente ale autorităţilor administraţiei publice locale, ţinând cont de faptul că, în prezent, potrivit unei analize realizate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, sunt în implementare 7.659 de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, iar, în cazul unora dintre ele unităţile administrativ-teritoriale, au dificultăţi în asigurarea resurselor financiare, din bugetele locale, pentru plata cheltuielilor neeligibile sau a cofinanţării”, au mai transmis oficialii ministerului.
Ministrul Cseke Attila a transmis că prin această măsură sunt sprijinite sprijinim unităţile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăţi în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale.
”Finalizarea proiectelor are, ca principal obiectiv, creşterea calităţii serviciilor publice pentru cetăţeni”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Prin mecanismul propus, se creează atât posibilitatea contractării unor împrumuturi pentru asigurarea finanţării cheltuielilor neeligibile, a prefinanţării şi/sau cofinanţării acestora, cât şi posibilitatea refinanţării datoriei publice locale ce decurge din împrumuturile contractate din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
Ministerul dezvoltării precizează că dobânda aferentă împrumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, iar rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.
Marja se stabileşte astfel: 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadenţe între 5 şi 10 ani inclusiv. Împrumuturile pot beneficia de o perioadă de graţie de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face între 1 şi 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.
Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o excepţie de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură şi pentru localităţile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcţie de mărimea localităţilor. Astfel, judeţele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele municipiului Bucureşti – câte 30 de milioane de lei, municipiile – câte 20 de milioane de lei, iar oraşele şi comunele au plafoane nelimitate.
Termenul-limită de depunere, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 31 octombrie 2025.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.