Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale urmează să aibă, marți o întâlnire, de la ora 13.00, subiectul principal fiind formarea unei majorități democratice în Parlament care să dea un nou Guvern. Cu toate acestea, discuțiile încep cu tensiuni pentru că sunt deja neînțelegeri legate de cine ar putea să rămână în Opoziție din partidele enumerate, iar fiecare formațiune vine cu un plan de reforme și cu niște condiții clare.

PSD i-a dat mandat lui Ciolacu să negocieze participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de prim-ministru, având în vedere scorul obţinut la alegeri, cu absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii partidului, purtătorul de cuvânt Lucian Romaşcanu. El a mai spus că noul guvern va fi în funcţiune imediat după 21 decembrie și a adăugat că probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziţie, pentru a nu lăsa opoziţia integrală în mâna celor care se autodenumesc suveranişti.

Romașcanu a mai spus că au fost foarte mulţi colegi care au zis fără USR, alţii au zis cu USR. De asemenea, PSD vrea să dea premierul, lucru despre care lidera USR Elena Lasconi spune că social-democrații sunt îndreptățiți să vrea asta.

PNL ar vrea ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru, însă acesta a precizat că PSD e îndreptățit să solicite șefia Executivului, în contextul în care social-democrații au cea mai mare pondere de mandateler câștigate la alegerile parlamentare.

La rândul său, liderul interimar al PNL Ilie Bolojan a afirmat, luni seară la Digi24, că sunt create premisele ca partidele proeuropene să iniţieze discuţiile legate de ceea ce au de făcut în perioada următoare. Bolojan speră ca până la finalul anului să fie instalat noul guvern. „A ne bate doar pentru nişte ministere de palmares, fără să avem oameni competenţi pentru aceste ministere, înseamnă că nu am înţeles nimic”, a considerat președintele interimar al liberalilor. Bolojan este de părere că partidele trebuie să vină cu cei mai buni specialişti pentru a prelua ministerele și s-a referit la reducerea numărului de ministere şi la stoparea risipei.

„Cu cât avem mai repede un buget pe anul viitor, cu atât va fi mai bine. Dar pentru a avea acest buget este nevoie de mai multe legi” a mai precizat Ilie Bolojan, care a subliniat şi importanţa reformelor în noul buget.

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat o rezoluţie privind formarea unei coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării, în care îşi asumă responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării.

Câte mandate în Parlament au obținut partidele

PSD nu se aliază cu extremiștii, așa că promit o majoritate pro-europeană, iar împreună cu PNL-USR-UDMR ar avea 304 de mandate, din totalul de 465, însemnând 66% din totalul aleșilor. Partidele suveraniste vor reprezenta undeva peste 35% din viitorul Legislativ.

Social-democrații au în acest moment 123 de senatori și deputați. Vor avea cu 30 de aleși mai puțin ca în prezent, însă rămân în continuare cei mai numeroși. După rezultatele din alegerile de pe 1 decembrie, AUR ar fi a doua formațiune cu cei mai numeroși parlamentari, cu 88 de aleți, însă dacă ne uităm la ce au declarat mai mulți social-democrații în ultima perioadă, ei au spus că n vor forma alianțe cu extremiștii.

PNL va avea 71 de parlamentari, USR – 59, UDMR – 32, SOS România – 43, POT – 30 și minoritățile 19 mandate.

Sunt șanse ca USR să rămână pe din afară de la formarea unei majorități care să dea Guvernul, pentru că PSD și PNL ar putea să facă majoritatea doar cu UDMR și minoritățile. Adică să continue acea alianță începută în toamna anului 2021. În plus, o parte dintre social-democrați au spus deja public că USR ar trebui să rămână în opoziție.

Partidele suveraniste au peste 30% din totalul mandatelor în Parlament, AUR are de două ori mai mulți aleși ca în prezent.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version