Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Prestianni (Benfica) şi-a aflat suspendarea pentru comportament discriminatoriu la meciul cu Real Madrid

aprilie 24, 2026
Rogobete a anunţat că Parlamentul a aprobat ca pacienţii cronici din programale naţionale şi cei care beneficiază de spitalizare de zi să fie exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical

Barometrul RetuRO: Peste 1 miliard de ambalaje colectate în primele trei luni ale anului

Putin denunţă sancţiunile impuse de către SUA Cubei. ”Noi n-acceptăm aşa ceva”

Zece persoane rănite, două grav, în SUA, într-un schimb de focuri între două grupuri, în zona restaurantelor, într-un centru comercial la Baton Rouge, în Louisiana. Doi suspecţi, fugari

aprilie 24, 2026
Un militar american, Gannon Ken Van Dyke, de 38 de ani, inculpat de fraudă după ce a încasat 409.881 dolari pariind pe căderea lui Maduro. Staţionat la Fort Bragg, a participat la planificarea şi executarea operaţiunii de capturare

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Putin denunţă sancţiunile impuse de către SUA Cubei. ”Noi n-acceptăm aşa ceva”
Stiri Locale

Putin denunţă sancţiunile impuse de către SUA Cubei. ”Noi n-acceptăm aşa ceva”

By Sala de Presăfebruarie 19, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Putin denunţă sancţiunile impuse de către SUA Cubei. ”Noi n-acceptăm aşa ceva”
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat embargoul petrolier american care asfixiază Cuba şi a subliniat că Rusia a susţinut mereu Havana, într-o întâlnire cu ministrul cubanez de Externe Bruno Rodriguez, pe care l-a primit la Kremlin, relatează AFP.

”Traversăm în prezent o perioadă particulară, cu noi sancţiuni (…). Noi n-acceptăm aşa ceva”, i-a spus miercuri Putin lui Rodriguez.

Moscova ”a fost mereu alături de Cuba în lupta pentru independenţă”, a subliniat el.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov i-a dat anterior asigurări omologului său cubanez despre ”solidaritatea” Rusiei.

Insula comnistă cu 9,6 milioane de locuitori este afectată după oprirea, în urma unor presiuni ale Statelor Unite, a livrărilor de petrol din Venezuela şi unor ameninţări ale Washingtonului de a impune taxe vamale oricărei ţări care-i va vinde petrol.

”Cerem Statelor Unite ale Americii să dea dovadă de bun simţ, de o abordare responsabilă şi să renunţe la planurile lor de blocadă navală militară”, a declarat Lavrov după o întâlnire cu Rodriguez, potrivit unor imagini transmise de televiziunea rusă.

El a dat asigurări că Moscova va continua ”să susţină în mod sistematic” Cuba şi a subliniat ”deplina solidaritate” a Rusiei cu poporul cubanez, însă fără să prezinte vreo măsură concretă în acest sens.

CUBA, ”ŢARĂ SORĂ ŞI PRIETENĂ”

Presa rusă scria săptămâna trecută despre o posibilă trimitere de petrol ca ”ajutor umanitar”.

Veniturile din turism al doilea sector economic al Cubei, sunt ameninţare de penurii de carburant.

Mai multe companii aeriene – inclusiv companiile ruse Rossia şi Nordwind – au anunţat că-şi suspendă zborurile către Cuba din cauză că nu pot realimenta cu carburant.

Întreruperi ale alimentării cu electricitate sunt recurente, iar mai multe hoteluri au închis temporar.

Lavrov a catalogat drept ”absolut inacceptabil” decretul semnat la sfârşitul lui ianuarie de căre preşedintele american Donald Trump prin care desemna insula comunistă drept o ”ameninţare extraordinară” la adresa Statelor Unite din cauza ”alinierii” sale cu Rusia, prezentată drept o ”ţară ostilă”.

Moscova şi Havana, care colaborează strâns din perioada sovietică, şi-au consolidat relaţiile după ce Rusia a invadat la scară mare Ucraina, la 24 februarie 2022.

Cele două ţări ”împărtăşesc o profundă îngrijorare faţă de deteriorarea ordinii internaţionale”, în prezent ”pe cale să fie înlocuită de practici ale Guvernului Statelor Unite”, a declarat, la rândul său, Bruno Rodriguez.

Şeful diplomaţiei cubaneze a dat asigurări că Cubei – care nu a denunţat niciodată ofensiva Rusiei în Ucraina – nu-şi va schimba linia politică, în pofida presiunilor americane.

Vladimir Putin s-a abţinut în ultima vreme să critice prea aspru Statele Unite, în contextul în care au loc negocieri mediate de către americani în vederea opririi Războiului din Ucraina.

Întâlnirea a avut o ”importanţă specială ţinând cont că este vorba despre Cuba, ţara noatră soră şi prietenă”, a apreciat un purtăror de cuvânt al Kremlinului, Dmitri peskov.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Prestianni (Benfica) şi-a aflat suspendarea pentru comportament discriminatoriu la meciul cu Real Madrid

Prestianni (Benfica) şi-a aflat suspendarea pentru comportament discriminatoriu la meciul cu Real Madrid

Rogobete a anunţat că Parlamentul a aprobat ca pacienţii cronici din programale naţionale şi cei care beneficiază de spitalizare de zi să fie exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical

Rogobete a anunţat că Parlamentul a aprobat ca pacienţii cronici din programale naţionale şi cei care beneficiază de spitalizare de zi să fie exceptaţi de la neplata primei zile de concediu medical

Barometrul RetuRO: Peste 1 miliard de ambalaje colectate în primele trei luni ale anului

Barometrul RetuRO: Peste 1 miliard de ambalaje colectate în primele trei luni ale anului

Putin denunţă sancţiunile impuse de către SUA Cubei. ”Noi n-acceptăm aşa ceva”

Zece persoane rănite, două grav, în SUA, într-un schimb de focuri între două grupuri, în zona restaurantelor, într-un centru comercial la Baton Rouge, în Louisiana. Doi suspecţi, fugari

Un militar american, Gannon Ken Van Dyke, de 38 de ani, inculpat de fraudă după ce a încasat 409.881 dolari pariind pe căderea lui Maduro. Staţionat la Fort Bragg, a participat la planificarea şi executarea operaţiunii de capturare

Un militar american, Gannon Ken Van Dyke, de 38 de ani, inculpat de fraudă după ce a încasat 409.881 dolari pariind pe căderea lui Maduro. Staţionat la Fort Bragg, a participat la planificarea şi executarea operaţiunii de capturare

Exerciţiu internaţional de apărare cibernetică al NATO la Bucureşti / Echipele participante au avut misiunea de a apăra o infrastructură simulată împotriva a 8000 de atacuri cibernetice în timp real

Matematica parlamentară. Moţiunea de cenzură vs votul de încredere pentru Executiv. Câte voturi lipsesc celor două tabere

Familia regală britanică a publicat o fotografie care marchează ziua de naştere a prinţului Louis

ANM: Temperaturi mult sub cele normale săptămâna viitoare, urmate de o stabilizare treptată a vremii până spre sfârşitul lunii mai

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.