Ministrul rus al Apărării Andrei Belousov a sosit vineri într-o vizită în Coreea de Nord, la Phenian, unde a fost primit pe aeroport de către omologul său nord-coreean, generalul No Kwang Chol, cu orchestra şi onoruri militare, potrivit unei înregistrări video difuzată de către Ministerul rus al Apărării, relatează AFP, potrivit news.ro 

În cadrul acestei „vizite oficiale” la Phenian, aliatul Moscovei, cu care a încheiat un tratat de apărare reciprocă, Belousov se va întâlni cu „oficiali militari şi militaro-politici” nord-coreeni, anunţă armata rusă, fără să facă precizări

Rusia şi Coreea de Nord au încheiat un tratat de apărare reciprocă, semnat în iunie şi ratificat recent.

Ele sunt vizate de sancţiuni internaţionale, Phenianul cu privire la dezvoltarea arsenalului nuclear, Moscova din cauza invaziei Ucrainei.

Coreea de Sud şi Statele Unite acuză Coreea de Nord de trimiterea de trupe în Rusia să lupte, acuză ele, împotriva forţelor ucrainene, alături de armata rusă.

Oficiali din Guvernul sud-coreean şi un organism de cercetare anunţau săptămâna trecută că Moscova furnizează în schimb Phenianului carburant, rachete antiaeriene şi ajtor economic.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version