Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, despre fugarul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa că trebuie să admitem că evaluările justiţiei nu au fost cele mai reuşite pentru că acest individ a revenit în societate. El a precizat că în discuţia cu un organism european, oficialii europeni i-au spus că eliberarea condiţionată se acordă mult prea dificil în România. Ministrul a mai anunţat că, în momentul de faţă, ministerul implementează o directivă europeană care vizează în mod concret violenţa împotriva femeilor şi violenţa împotriva violenţei domestice.

„Mi-e foarte greu să dau verdicte în legătură cu hotărâri judecătoreşti care au un caracter definitiv şi care sunt în mod esenţial expresia evaluării pe care judecătorul, având toate elementele de fapt şi pe drept la îndemână, a făcut-o asupra speţei respective. Cu siguranţă, trebuie să admitem că aici evaluările justiţiei, pe undeva, nu au fost cele mai reuşite pentru că acest individ a revenit în societate demonstrând evident că nu şi-a reconsiderat comportamentul, că nu a înţeles care sunt rigorile condamnării şi reinserţiei sociale şi, iată, a comis această faptă abominabilă”, a spus ministrul Justiţiei, la Antena 3 CNN, potrivit News.ro.

Radu Marinescu a precizat că „e o mare responsabilitate pentru magistraţi, pentru că ei aplică legea, în a evalua foarte atent şi foarte exact persoana supusă examinării judiciare, pentru a vedea dacă merită sau nu să revină în societate mai devreme”.

Marinescu a precizat că nu este vorba doar de comportamentul din penitenciar, în sensul că s-a conformat restricţiilor locului de deţinere, ci este vorba şi de alte criterii privitoare la implicarea în programe de reeducare, în tot felul de activităţi care se desfăşoară din penitenciar. „În ultimă instanţă, este vorba atât de evaluarea făcută de către comisia din penitenciar şi, apoi, ultimul filtru, înaintea plecării în societate mai devreme decât executarea pedepsei a persoanelor condamnate este judecătorul care trebuie să se încredinţeze că persoana poate să fie redată societăţi. De aceea, chiar dacă acum, privind retrospectiv, comiţând o crimă, vedem lucrurile în gravitatea lor, nu pot să mă substitui magistratului care a făcut această evaluare, la momentul respectiv” a mai spus ministrul Justiţiei.

„Un organism european mi-a spus că eliberarea condiţionată se acordă mult prea dificil în România”

Despre cazurile din ce în ce mai dese de violenţe ale unor persoane care au fost eliberate condiţionat, ministrul Marinescu a arătat că în ceea ce priveşte liberarea condiţionată, a avut o vizită, recent, din partea Comitetului pentru Prevenirea Torturii în Penitenciare şi în Instituţiile psihiatrice şi a avut o discuţie. 

„Am primit o întrebare, de ce liberarea condiţionată nu este mai flexibilă în România. Din datele deţinute de dumnealor şi vorbim un organism european, liberarea condiţionată se acordă mult prea dificil în România”, a precizat ministrul.

Potrivit lui Radu Marinescu, diversitatea de optică poate fi întâlnită în legătură cu acest fenomen juridic al liberării.

„În general, judecătorii, mă rapotez la statisticile noastre, sunt destul de reticenţi în a acorda liberarea condiţionată. Se dau amânări, de multe ori foarte îndelungate, adică se manifestă prudenţă în a reda aceste persoane societăţii. Ce s-a întâmplat în aceste cazuri, cumva, mi-e foarte greu să vă spun pentru că nu am dosarele şi elementele concrete pentru a vedea care a fost, acolo, optica judecătorilor”, a spus el. 

Ministrul a mai anunţat că în momentul de faţă, implementează o directivă europeană care vizează în mod concret violenţa împotriva femeilor şi violenţa împotriva violenţei domestice.

„Avem instrumentele necesare pentru a o pune în practică sau se pune în totalitate în practică pentru că teoria pentru noi e bună, o avem, o există. Dar punerea în aplicare, avem toate instrumentele pentru a pune în aplicare legislaţia, se aplică în totalitate legislaţia? În momentul de faţă avem acest efort pe care ministerul îl face pentru a transpune directiva şi aici vom avea dialog cu societatea civilă, cu ONG-urile, cu toţi cei implicaţi. Participăm la un grup de lucru, la Parchetul general, pentru a face o evaluare pe acest fenomen al violenţei împotriva persoanelor vulnerabile şi femeilor, din perspectivă jurisprudenţială.

Eliberat înainte de termen, după o altă crimă

Bărbatul căutat, Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen. El ar fi trebuit să iasă din închisoare în 2026.

Emil Gânj a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat. Acum este suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.

Citiți și:

VIDEO. Tânără din Bistrița, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș. Mama victimei, amenințată. Mărturia femeii

Poliția oferă recompensă pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat că și-a ucis partenera apoi i-a dat foc la casă

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version