Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, marți, că Guvernul și sindicatele vor ajunge, prin dialog, la un „compromis acceptabil pentru toată lumea”, subliniind că acestea trebuie să înțeleagă că „dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”.
„Sunt convins că, împreună cu sindicatele din fiecare domeniu, vom avea capacitatea, înţelepciunea, să ajungem la un compromis acceptabil pentru toată lumea. Şi dânşii trebuie să înţeleagă – dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”, a afirmat Tanczos Barna, la RFI, în contextul ameninţărilor cu greva din partea sindicatelor din mai multe sectoare.
El a făcut apel la cei care organizează grevele pentru soluţii prin dialog, prin compromis.: „Le-am spus colegilor timp de şase luni, de foarte multe ori, că nici legea, nici nevoia, nici dorinţa nu ţin loc de bani. Pot să am o prevedere legală, dacă nu sunt fonduri suficiente la Ministerul Finanţelor, nu sunt bani. Trebuie să înţeleagă şi cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluţii împreună, prin dialog, prin compromis”, a adăugat vicepremierul.
Întrebat dacă Guvernul ar putea să facă anumite concesii, să facă un pas în spate, având în vedere protestele sindicale, Tanczos Barna a spus că Guvernul va merge până la capăt cu reformele.
„Cu siguranţă, vom merge până la capăt cu reformele. A face un pas în spate, ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte şi faci doi paşi în spate, e rău. Dacă ai făcut zece paşi înainte şi faci un pas în spate, este bine. Eu cred că putem, vom avea înţelepciunea şi Guvernul şi sindicatele să găsim soluţia de compromis şi nu este ca cineva să cedeze sau să piardă sau să câştige, miza este un compromis raţional, sustenabil pentru a reforma acest stat, pentru a crea o administraţie mai simplă, dar eficientă”, a mai menţionat vicepremierul.
Editor : M.I.