Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au transmis, marţi, că nu au fost consultaţi cu privire la noul proiect de lege privind vârsta de pensionare şi pensii speciale şi avertizează că incertitudinea poate duce „la un real blocaj la nivelul instituţiilor autorităţii judecătoreşti”. De asemenea, magistraţii acuză o lipsă de transparenţă şi atenţionează că modificările legislative trebuie făcute cu respectarea prevederilor constituţionale.
„Având în vedere informaţiile prezentate în spaţiul public referitoare la un proiect de act normativ asumat de coaliţia de guvernare, de natură să modifice din nou legislaţia referitoare la pensionarea judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii precizează că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers şi nu are cunoştinţă de conţinutul acestui proiect”, au transmis, marţi, reprezentanţii CSM.
CSM atrage atenţia că „orice modificare a legislaţiei privind drepturile magistraţilor se poate face numai cu respectarea standardelor constituţionale în materie şi, în orice caz, în urma unui dialog autentic şi onest cu reprezentanţii sistemului judiciar”.
Pe de altă parte, transmis CSM, „nu poate fi ignorat faptul că reglementarea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea nr. 282/2023 prin care s-a stabilit soluţia normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraţilor, cu asigurarea garanţiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenţei justiţiei, situaţie care a avut efectul stabilizator în privinţa resurselor umane din sistemul judiciar”.
„Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situaţia extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul aceloraşi incertitudini ale magistraţilor în privinţa statutului lor, fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituţiilor autorităţii judecătoreşti”, au transmis reprezentanţii CSM.
Potrivit acestora, „lipsa de transparenţă care însoţeşte demersul normativ preconizat este, la rândul său, de natură să accentueze incertitudinile magistraţilor şi riscurile pe care acestea le pot genera din perspectiva stabilităţii resursei umane”.
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că magistraţii care vor începe activitatea în magistratură trebuie să iasă la pensie la 65 de ani, precum toţi ceilalţi cetăţenii ai ţării, el precizând că a cerut acest lucru coaliţiei şi s-a acceptat acest principiu.
Antonescu a anunţat că marţi va fi depus la Parlament un proiect de lege semnat de toţi cei patru preşedinţi ai coaliţiei.
„Am solicitat cu fermitate azi coaliţiei de guvernare, la această dimineaţă, să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârstele de pensionare diferite, pentru că vreau să există un principiu de echitate pentru toţi cetăţenii acestei ţări”, declara el.
Marți, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că proiectul de lege care prevede ridicarea vârstei de pensionare a procurorilor şi judecătorilor la 65 de ani a fost depus la Parlament.
„Scopul nostru este şi reducerea pensiilor speciale”, a scris acesta, pe Facebook.
Potrivit proiectului de lege, „începând cu data de 1 ianuarie 2026 judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani”.
Această vârstă de pensionare creşte eșalonat până în 2045, când va ajunge la 65 de ani.
„De asemenea, pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea proiectul de lege are în vedere ajustarea procentului care stă la baza stabilirii cuantumului pensiilor de serviciu, de la 80% din baza de calcul cât este în prezent, la 65% determinând reducerea decalajului dintre pensiile de serviciu și cel al pensiilor de asigurări sociale de stat”, se mai arată în proiectul de lege.
Iar „personalul Curţii Constituţionale, respectiv, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”.
Editor : C.L.B.