Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, spune că protestul magistraţilor va avea un singur efect – va întoarce cu şi mai multă forţă întreaga societate împotriva lor. „Este o mişcare profund neinspirată”, susține deputatul USR, care critică judecătorii pentru că nu au propus modificări la proiectul de lege privind pensiile speciale, ci „pur și simplu au cerut retragerea acestuia”.
„Această formă de protest care depăşeşte limita legii loveşte direct în justiţiabili, nicidecum în guvern. Este o mişcare profund neinspirată. Magistraţii cer azi retragerea proiectului de lege al Guvernului privind pensiile speciale. Nu propun modificarea sau îmbunătăţirea lui prin amendamente, ci pur şi simplu retragerea proiectului. Practic, o putere în stat se consideră deasupra celorlalte, îşi depăşeşte rolul constituţional şi încalcă flagrant principiul separaţiei puterilor în stat şi al egalităţii în faţa legii. Pentru că, aşa cum ne explica preşedinta CSM, se consideră „unici”, adică speciali în raport cu toate celelalte categorii profesionale, ar dori probabil să îşi stabilească singuri pensiile, salariile şi vârsta de pensionare. Doar că lucrurile nu pot funcţiona aşa într-un stat de drept”, a scris Stelian Ion, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Conform acestuia, „ar fi fost extraordinar dacă majoritatea celor din CSM ar fi fost preocupaţi şi de faptul că dosarele penale se prescriu pe bandă rulantă, că unii judecători dau decizii controversate, că unii procurori dorm pe dosare, că fenomenul corupţiei din justiţie nu mai este cercetat şi sancţionat şi că în ţara asta există un profund sentiment de injustiţie, iar asta nu din cauza mass-media, a politicienilor sau a influencerilor”.
„Dar preocupările CSM pare că se concentrează doar pe conservarea unor drepturi. Cam aici am ajuns”, a conchis fostul ministru al Justiţiei.
Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marţi, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), adunările judecătorilor „au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”.
În acest context s-a hotărât ca, începând de miercuri, activitatea să se desfăşoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat.
Citește și: Ministrul Justiției, prima reacție la protestele judecătorilor din țară: Guvernul continuă creșterea vârstei de pensionare
Editor : C.L.B.