Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. psih. Daniel David, lansează un apel la rațiune și înțelepciune după decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind anularea alegerilor prezidențiale și-i îndeamnă pe români să unească „româniile polarizate” într-o „Românie euroatlantică puternică”.

“Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană. Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!”, a scris rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.

Pagina de Facebook a Universității Babel Bolyai din Cluj Napoca publică, de altfel, opinia rectorului, care se constituie o analiză a momentului actual, după ce țara întreagă a aflat vineri de la CCR că alegerile prezidențiale au fost anulate, iar tot procesul electorat va fi reluat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am fost critic cu primul demers al Curții Constituționale de a analiza alegerile, deoarece sesizările nu erau mult mai grave decât la alte alegeri când nu s-a acceptat acest lucru. Aștept acum motivarea Curții Constituționale a României asupra deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, care, dacă se bazează pe informații confirmate legate de ingerințe ale unor state externe asupra alegerilor din România, poate fi legală și legitimă.

Dar, dincolo de decizia Curții Constituționale, trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Cine s-ar fi așteptat ca în secolul XXI să ne petrecem timpul în preajma sărbătorilor de iarnă apărând România euroatlantică de România bizară!? O analiză mai detaliată a cauzelor psihoculturale care ne-au adus în această situație, reliefând „româniile polarizate”, poate să fie găsită aici (https://danieldavidubb.wordpress.com/2024/12/03/pentru-romania-europeana/). Ca sinteză, cu lucruri spuse mai direct, punctez acum că (voi reveni zilele următoare cu analize mai complexe):

  • (1) Educația funcționează prost în țară. Spre exemplu, cred că am vorbit acum un deceniu printre primii în țară despre analfabetismul funcțional (atunci în jur de 42% la vârsta de 15 ani), iar de atunci acesta se menține cam tot la același nivel, producând astfel generații de adulți implicați acum social. Nu mai vorbesc acum de alte probleme (ex. abandon, neadecvare a curriculumului, subfinanțare, instituții care funcționează prost sau care nu-și au rostul etc.). Legislația bazată pe „România Educată” încearcă să corecteze acum câte ceva, dar, nefiind bazată strategic pe universitățile istorice și Academia Română cu expertiză în științele educației, nu știu dacă vom putea corecta rapid ceva prin acest demers. Fără educație adecvată, devii ușor victimă manipulării și obscurantismului. Așadar, nu oamenii sunt de vină că au ajuns așa, ci sistemul de educație! Este nevoie de o reformă de fond și rapidă în educație, făcută de cei care o înțeleg adecvat, altfel vom repeta nebunia acestor săptămâni.
  • (2) Vorbesc de peste un deceniu de faptul că religia și știința, care au fost pilonii pe care s-a bazat construcția politică europeană, sunt sub atac. Știința se confruntă cu pseudoștiința, politicienii iresponsabili onorabilizând diverse ocupații de pseudoștiință (incluzând „vrăjitorii” de Evul Mediu) prin recunoașterea de către stat și punându-le pe același nivel de respectabilitate cu ocupațiile bazate pe știință, creând astfel confuzii în mințile oamenilor între realitate și minciună. Biserica este prea îngăduitoare cu preoți/ierarhi care promovează ocultism și superstiții, nu învățătură creștină. De aici a venit mult suport pentru o Românie bizară, iar acest lucru trebuie schimbat urgent de factorii politici și religioși!
  • (3) În fine, sistemul politic ne-a oferit prea des politicieni inadecvați, care au ignorat adesea nevoile (diferite) oamenilor, proiectându-se ca elitele, nu ca reprezentanții acestora. Aceștia au devenit atât de antipatici, încât România tradițională (a bunicilor și părinților noștri, pe care îi consideram adesea înțelepți) și România celor care au început să se emancipeze (cei dispuși să muncească mult și greu pentru binele lor și al copiilor lor, în țară sau în diasporă, pe care îi consideram adesea oameni responsabili) au devenit antisistem și au putut face surprinzător, conștient și/sau manipulați, o coaliție mai mult sau mai puțin tacită cu România bizară (la care s-au adăugat, mai grav, zone antisociale/anarhiste), nu cu România celor deja emancipați și conectați cu structurile euroatlantice. Asta este cu atât mai dureros cu cât au aflat despre manipulările și influențele externe. Dar ura, reală și amplificată prin manipulare, aproape că a bătut frica, înțelepciunea și responsabilitatea! Este obligatoriu ca sistemul politic să vină cu altceva de acum încolo și îi încurajez pe toți oamenii bine educați, cu competențe și cu bun simț, să se implice în politică. Altfel, iată ce era să pățim: România euroatlantică mai să devină România bizară!

Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană. Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!”, arată rectorul, în postarea de pe site-ul UBB.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Share.
Exit mobile version