Dragoș Pîslaru a precizat că, împreună cu echipa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), s-a concentrat pe trei obiective clare: „să nu pierdem niciun euro din componenta nerambursabilă; să salvăm cât mai multe proiecte aflate în risc, din împrumutul PNRR; să reconstruim relația de încredere cu Comisia Europeană, astfel încât să reluăm parteneriatul și să accelerăm renegocierea planului”, astfel încât poate confirma că „nu pierdem bani nerambursabili, iar dn proiectele cu risc de eliminare de pe componenta de împrumut, am repus în negociere investiții în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru care am demarat analize suplimentare și proceduri de accelerare, care să permită finalizarea lor înainte de august 2026”.
Acuzat de fake news
Precizările lui Dragoș Pîslaru vin după ce mai mulți lideri PSD l-au acuzat de fake news în legătură cu anunțul referitor la bucăți din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii, care ar fi pierdut finanțarea din PNRR.
Marius Budăi, fost ministru al Muncii și actual vicepreședinte PSD, a scris pe Facebook că „observă o lejeritate debordantă la ministrul Pîslaru atunci când vorbește de două proiecte atât de importante”. Acesta spune că nu poate accepta ideea ca aceste segmente să fie scoase din finanțarea PNRR.
Pe Facebook a reacționat și Gheorghe Șoldan, vicepreședinte PSD, care scrie că „Fake news-ul zilei vine de la ministrul Pîslaru”, care „a fost afectat de caniculă”. Social-democratul precizează că „toate șantierele de pe autostrăzile A7 și A8 merg mai departe”.