Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionarea cetăţeniei prin naştere şi reducerea finanţării Universităţii Harvard – a pierdut aproape două treimi din personal, potrivit unei liste consultate de Reuters.
Şaizeci şi nouă dintre cei 110 avocaţi din Departamentul Programelor Federale au părăsit voluntar acest birou de la alegerea preşedintelui Donald Trump în noiembrie sau şi-au anunţat intenţia de a pleca, potrivit listei întocmite de foşti jurişti ai Departamentului Justiţiei şi verificate de Reuters. Folosind dosarele instanţelor şi conturile LinkedIn, Reuters a putut verifica plecarea tuturor persoanelor de pe listă, cu excepţia a patru, precizează agenţia de presă.
Reuters a vorbit cu patru foşti avocaţi din această unitate şi cu alte trei persoane care sunt la curent cu plecările, care au spus că unii angajaţi au devenit demoralizaţi şi epuizaţi pe măsură ce aveau de asigurat apărarea într-o serie de procese împotriva administraţiei Trump.
„Mulţi dintre aceşti oameni au venit să lucreze la Programele Federale pentru a apăra aspecte ale sistemului nostru constituţional”, a declarat un avocat care a părăsit unitatea în timpul celui de-al doilea mandat al lui Trump. „Cum ar putea participa la proiectul de demolare a acestuia?” – a arătat el.
Criticii au acuzat administraţia Trump că a încălcat legea prin utilizarea agresivă a puterii executive, inclusiv prin represalii împotriva duşmanilor percepuţi şi prin desfiinţarea agenţiilor create de Congres.
Administraţia Trump şi-a apărat pe larg acţiunile ca fiind în limitele legale ale puterii prezidenţiale şi a obţinut câteva victorii iniţiale la Curtea Supremă. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat pentru Reuters că acţiunile lui Trump sunt legale şi a refuzat să comenteze plecările din DOJ. „Orice birocrat de carieră ipocrit care exprimă indignare falsă faţă de politicile preşedintelui, în timp ce a stat cu mâinile în sân în timpul instrumentalizării abuzive a administraţiei precedente, nu are niciun temei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Harrison Fields, într-un comunicat.
DE CE AU PLECAT AVOCAŢII
Cei şapte avocaţi care au vorbit cu Reuters au invocat printre principalele motive ale valului de demisii volumul de muncă excesiv şi necesitatea de a apăra politici pe care unii le considerau nejustificate din punct de vedere legal. Trei dintre ei au declarat că unii avocaţi de carieră se temeau că vor fi presaţi să prezinte în mod eronat faptele sau aspectele juridice în instanţă, o încălcare a normelor de etică ce ar putea duce la sancţiuni profesionale.
Toţi au vorbit sub condiţia anonimatului pentru a discuta dinamica internă şi a evita represaliile.
Un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei a declarat că avocaţii se luptă cu un „număr fără precedent de procese” împotriva agendei lui Trump.
„Departamentul a câştigat multe dintre aceste procese până la Curtea Supremă şi va continua să apere agenda preşedintelui pentru a asigura siguranţa americanilor”, a declarat purtătorul de cuvânt. Departamentul Justiţiei nu a comentat plecările avocaţilor de carieră sau moralul din cadrul secţiei, precizează Reuters.
O anumită fluctuaţie a personalului în cadrul Departamentului Programelor Federale este obişnuită între administraţiile prezidenţiale, dar cele şapte surse au descris numărul persoanelor care au demisionat ca fiind extrem de neobişnuit. Reuters nu a putut găsi cifre comparative pentru administraţiile anterioare. Cu toate acestea, doi foşti avocaţi din unitate şi alţi doi familiarizaţi cu activitatea acesteia au declarat că amploarea plecărilor este mult mai mare decât în timpul primului mandat al lui Trump şi al administraţiei Joe Biden.
Printre cei care au plecat se numără cel puţin 10 dintre cei 23 de supervizori ai secţiei, avocaţi cu experienţă care, în multe cazuri, au lucrat în diferite administraţii prezidenţiale, potrivit a doi dintre avocaţi.
Un purtător de cuvânt a declarat că Departamentul Justiţiei angajează personal pentru a menţine nivelul de personal din timpul administraţiei Biden, dar nu au fost furnizate alte detalii.
CE AU DE APĂRAT AVOCAŢII DOJ
Pe de altă parte, în cadrul reformei ample a Departamentului Justiţiei, administraţia Trump a concediat sau a marginalizat zeci de avocaţi specializaţi în urmărirea penală a cazurilor de securitate naţională şi corupţie şi a încurajat public plecările din Divizia pentru Drepturile Civile. Cu toate acestea, Departamentul pentru Programe Federale, care apără contestările politicilor Casei Albe şi ale agenţiilor federale în instanţele federale, rămâne esenţial pentru agenda sa.
Secţia luptă inclusiv pentru a susţine acţiunile Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală, care se ocupă de reducerea costurilor şi care era anterior supravegheat de Elon Musk, de ordinul lui Trump de restricţionare a cetăţeniei prin naştere şi de încercarea sa de a îngheţa finanţarea de 2,5 miliarde de dolari pentru Universitatea Harvard.
„Nu am avut niciodată o administraţie care să preseze atât de repede, atât de agresiv şi într-o gamă atât de largă de politici şi programe guvernamentale”, a declarat Peter Keisler, care a condus Divizia Civilă a Departamentului Justiţiei sub preşedintele republican George W. Bush. „Cererile se intensifică în acelaşi timp cu reducerea dramatică a numărului de avocaţi care apără aceste cazuri”, a confirmat el.
CRIZĂ DE PERSONAL
Plecarea lor a lăsat Departamentul Justiţiei în dificultate în ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante. Peste o duzină de avocaţi au fost transferaţi temporar la această secţie din alte departamente ale DOJ, care a fost scutită de îngheţarea angajărilor în cadrul guvernului federal, potrivit a doi foşti avocaţi ai unităţii.
Un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei nu a comentat mutările de personal.
Conducerea Departamentului Justiţiei a angajat, de asemenea, 15 persoane numite politic pentru a ajuta la apărarea cauzelor civile, un număr neobişnuit de mare. Noii avocaţi, mulţi dintre ei cu experienţă în apărarea cauzelor conservatoare, s-au simţit mai în largul lor în a testa limitele legale, potrivit a doi foşti avocaţi din unitate.
„Trebuie să fie dispuşi să pledeze în numele clienţilor lor şi să nu se teamă de consecinţele politice”, a declarat Mike Davis, şeful Article III Project, un grup de advocacy pro-Trump, referindu-se la rolul avocaţilor DOJ în apărarea politicilor administraţiei.
Persoanele care au lucrat în această secţie se aşteaptă ca Departamentul Programelor Federale să joace un rol important în încercările administraţiei Trump de a profita de o hotărâre a Curţii Supreme care limitează capacitatea judecătorilor de a bloca politicile sale la nivel naţional. Avocaţii săi vor încerca să restrângă hotărârile judecătoreşti anterioare şi să se apere împotriva unei creşteri anticipate a acţiunilor colective care contestă politicile guvernamentale.
Avocaţii din cadrul unităţii se opun celor două încercări ale organizaţiilor de advocacy de a crea o categorie naţională de persoane care să conteste ordinul lui Trump privind cetăţenia prin naştere. Un judecător a admis joi una dintre cereri.
DIVERGENŢE POLITICE CU TRUMP
Patru foşti avocaţi ai Departamentului Justiţiei au declarat pentru Reuters că unii avocaţi din cadrul programului au plecat din cauza divergenţelor politice cu Trump, dar mulţi dintre ei au lucrat în prima administraţie Trump şi considerau că rolul lor era de a apăra guvernul, indiferent de partidul aflat la putere.
Patru avocaţi care au plecat au declarat că se temeau că politicile administraţiei Trump de a desfiinţa anumite agenţii federale şi de a recupera fonduri păreau să încalce Constituţia SUA sau erau adoptate fără a respecta procedurile ce ar fi putut fi apărate în instanţă.
Avocaţii guvernamentali se prezentau adesea în instanţă cu puţine informaţii din partea Casei Albe şi a agenţiilor federale despre acţiunile pe care le apărau, au declarat cei patru avocaţi.
AMENINŢAŢI DE PROCURORUL GENERAL
Procurorul general Pam Bondi a ameninţat în februarie cu măsuri disciplinare împotriva avocaţilor guvernamentali care nu susţineau cu fermitate agenda lui Trump. O comunicare adresată angajaţilor Departamentului Justiţiei avertiza avocaţii de carieră că nu pot „înlocui opiniile sau judecăţile politice personale cu cele care au prevalat în alegeri”.
Patru dintre avocaţii cu care a vorbit Reuters au declarat că exista o îngrijorare generalizată că avocaţii vor fi obligaţi să prezinte argumente ce ar putea încălca normele deontologice ale avocaţilor sau să refuze cazuri, riscând să fie concediaţi.
Aceste temeri au crescut când conducerea Departamentului Justiţiei l-a concediat pe un fost şef al Biroului de Litigii în Materie de Imigrare, o unitate separată a Diviziei Civile, acuzându-l că nu a apărat cu fermitate poziţia administraţiei în cazul Kilmar Abrego, bărbatul deportat în mod eronat în El Salvador. Supervizorul, Erez Reuveni, a depus o plângere în calitate de denunţător, făcută publică luna trecută, în care susţine că a fost supus presiunilor din partea oficialilor administraţiei pentru a prezenta argumente juridice nefondate şi a adopta interpretări forţate ale hotărârilor în trei cazuri de imigrare.
Oficialii Departamentului Justiţiei au contestat public aceste acuzaţii, prezentându-l ca pe un nemulţumit. Un oficial de rang înalt, Emil Bove, a declarat în faţa unei comisii a Senatului că nu a dat niciodată instrucţiuni de fi sfidate instanţele.
Avocaţii de carieră s-au simţit, de asemenea, incomod să apere ordinele executive ale lui Trump care vizau firmele de avocatură, potrivit a doi foşti avocaţi ai Departamentului Justiţiei şi unei a treia persoane familiarizată cu acest subiect. Un aliat de lungă durată al lui Pam Bondi, care a asigurat apărarea în toate cele patru cazuri ale firmelor de avocatură, a susţinut că acestea constituiau o exercitare legală a puterii prezidenţiale. În cele din urmă, judecătorii au respins toate cele patru cazuri ca fiind neconstituţionale. Administraţia Trump a indicat că va face apel în cel puţin unul dintre cazuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].