Doi bărbaţi, care în luna ianuarie a acestui an au jefuit o sală de jocuri din municipiul Braşov, au fost depistaţi pe teritoriul Angliei. Unul dintre ai fost deja extrădat, pentru celălalt procedura de extrădare fiind în derulare, anunță news.ro.

Jaful a avut loc în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 2025, în jurul orei 06:48. Totul a durat două minute, fiind filmat până la un punct.

„După ce au acoperit cu vopsea de culoare neagră camerele de supraveghere amplasate în lateralul sălii, inculpaţii, având feţele acoperite cu măşti, au pătruns fără drept în incinta societăţii şi au imobilizat o angajată la sol sub ameninţarea unui cuţit. În continuare, aceştia au sustras de pe barul din incinta sălii de jocuri suma de aproximativ 130.000 de lei, iar apoi au părăsit imobilul, în jurul orei 06:50”, informează, sâmbătă, oficialii Poliţiei judeţene Brașov, care anunţă că doi suspecţi au fost identificați, în acest caz, în urma unei anchete ample.

La investigaţie au participat, alături de poliţiştii din Braşov, şi colegi ai acestora din Covasna.

Cei doi suspecţi, cu vârste de 26 ani, respectiv 36 de ani, ambii domiciliaţi pe raza municipiului Braşov, au fost identificaţi rapid, dar nu au fost găsiţi pentru că, imediat după comiterea faptei, au părăsit teritoriul României, sustrăgându-se urmăririi penale pe teritoriul Angliei. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă în lipsă, au anunțat polițiștii.

„La data de 23.05.2025, inculpatul, în vârstă de 36 de ani, a fost extrădat de pe teritoriul Angliei şi încarcerat în arestul inspectoratului. La data de 24.05.2025, acesta a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a procedat la confirmarea mandatului de arestare emis în lipsă. Faţă de inculpatul de 26 de ani, procedura de extrădare este în curs de realizare”, precizează sursa citată.

Editor : C.A.

Share.
Exit mobile version