România are în vedere un parteneriat cu Ucraina pentru fabricarea de drone cu ajutorul noului mecanism comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanţării prin împrumuturi a unor achiziţii şi investiţii militare, dar vor mai trece încă cel puţin şapte ani până când va dispune de un sistem de apărare antiaeriană multi-stratificat, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală română, relatează agenţia.
Potrivit acestei surse, România se află în discuţii cu Ucraina, a cărei tehnologie pentru drone a fost „testată în luptă pe scară extinsă”, pentru a produce drone în cadrul unui proiect finanţat prin iniţiativa SAFE a Uniunii Europene de acordare a unor împrumuturi pentru reînarmare.
Această iniţiativă este prevăzută cu o finanţare totală de 150 de miliarde de euro, din care statele UE doritoare, dar şi state terţe eligibile, vor contracta împrumuturi pentru proiecte militare. Cea mai mare sumă împrumutată din acest total, respectiv 43,7 miliarde de euro, va reveni Poloniei, urmată de România, care va contracta împrumuturi de 16,7 miliarde de euro.
Pentru ca un proiect să poată beneficia de împrumuturile SAFE, 65% din valoarea sa trebuie contractată cu companii din statele UE, din Spaţiul Economic European sau Ucraina.
Pe de altă parte, „avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană, dar nimeni nu le are”, a indicat sursa citată. „Până atunci, apărarea va fi asimetrică, cu costuri uriaşe pentru apărarea antiaeriană, care nu pot fi acoperite decât la nivelul NATO”, explică aceeaşi sursă, neprecizată.
Printre armele antiaeriene de care dispune România, rachetele sol-aer portabile sud-coreene Chiron şi tunurile antiaeriene germane Gepard sunt deocamdată opţiunile cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru apărarea împotriva dronelor, mai afirmă sursa menţionată.
Sistemele autopropulsate Gepard sunt amplasate în proximitatea zonelor populate din apropierea graniţei cu Ucraina, dar costurile pentru acoperirea întregii frontiere cu astfel de sisteme şi operarea lor ar fi prohibitive.
Pe 15 septembrie, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că România discută cu Ucraina despre dezvoltarea unor proiecte comune de producție a dronelor. Oficialul spune că o astfel de colaborare ar putea aduce investiții, tehnologie și locuri de muncă și ar consolida industria națională de apărare.
El a mai spus că „acest gen de proiect este eligibil pe programul SAFE”. „În perioada următoare e posibil chiar mâine sau în următoarele zile e posibil să avem prima conferință de follow up cu ucraineni pentru a începe să ducem înainte această procedură. Trebuie să ne mișcăm foarte repede și să închidem un contract până la anul pentru producția de astfel de drone”, a concluzionat ministrul USR.
Editor : Ana Petrescu