Aproximativ 60% din produsele lactate din magazine vin din import, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Acum, ministrul Agriculturii se gândește să vină în sprijinul consumatorilor. Pentru ca în rafturile magazinelor să găsim lapte mai mult, ieftin, dar și românesc, guvernanții vor să acorde un sprijin de 60 de mii de euro crescătorilor de animale din zonele montane, bani nerambursabili. „Ne-ar ajuta”, spun fermierii români.
În comparație cu țările din vestul Europei, care au un consum mare de produse lactate, dar și o industrie bine dezvoltată, România a avut un declin al zootehniei, iar astăzi lactatele pe care românii le consumă provin în mare parte din import. În comuna Prigoria din Gorj, de exemplu, puținii oameni care mai cresc animale spun că profitul lor este zero.
Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Într-o zi de vară, fermierul obține de la cele 30 de vaci aproximativ 300 de litri de lapte, însă din păcate piața de desfacere lipsește. Așadar, de cele mai multe ori, acesta ajunge hrană pentru porci.
Brânza de vacă se vinde greu și la preturi mici, 16 lei pe kilogram. Ștefan Văduva are 30 de vaci, iar pentru a reuși să treacă de sezonul rece a cheltuit aproximativ 40 de mii de lei pentru furaje. Animalele consumă într-o zi hrană de aproape 1.000 de lei. Și în cazul lui, ajutorul ar fi binevenit.
Reporter: Dacă ați avea aici un container în care să depozitați laptele să puteți să faceți și produsele lactate tot aici, v-ar ajuta?
Ștefan Văduva, fermier: Ne-ar ajuta, vă dați seama că ne-ar ajuta ca să fim și noi siguri pe ce producem, să putem să ne luăm banii să facem și altceva, să meargă toate legate una de alta.
Ilie Lăcătușu are 250 de oi și, pentru a reuși să le crească, muncește alături de întreaga familie. El crede că dacă statul ar susține mai mult fermierii în magazine, s-ar găsi și produse de la producători locali.
Ilie Lăcătușu, fermier: Dacă faci brânza bună… nu ai să vinzi dacă nu e bună. Nici câinii n-o mănâncă, nu te întreabă nimeni de ea. Ar fi de folos la toată lumea și, în special, mie, dacă aș mai avea 25 de ani.
Alin Epure, fermier: În 2024 l-am dat cu 5 lei și în 2023 – cu 6 lei.
Reporter: Nu e prea puțin?
Fermier: E foarte puțin, dar n-avem altă variantă. E foarte greu să dăm brânza și e mult de muncă. Oameni în plus nu sunt.
Dacă programul va fi aplicat, fermierii din zonele montane din România ar urma să primească câte 60 de mii de euro și un container.
reporter: Anamaria Ianc
operator: Ionuț Voinea
Editor : Izabela Zaharia