Ruinele romane antice din Baalbek, un oraş istoric din Liban, au supravieţuit unui prim val de atacuri aeriene israeliene din această săptămână, a declarat pentru BBC primarul din Baalbek, Mustafa al-Shell, scrie News.ro. Acesta a avertizat că siguranţa sitului nu este garantată şi că autorităţile libaneze „pledează” ca organizaţiile internaţionale să ajute la salvarea sitului din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Nouăsprezece persoane, printre care se pare că şi femei, au fost ucise de bombardamentul israelian asupra oraşului Baalbek, despre care Israelul a declarat că era menit să vizeze centrele de comandă ale Hezbollah.

50.000 de oameni au fugit din Baalbek după ce 19 persoane au fost ucise

Aproximativ 50.000 de persoane au fugit din zonă ca urmare a ordinelor de evacuare emise de armata israeliană. Aceste ordine de evacuare au urmat unor ordine similare adresate locuitorilor din jurul Beirutului, care, împreună cu mari părţi din sudul Libanului, s-a confruntat cu ameninţarea cu devastarea, mai scrie sursa citată.

Pe fondul escaladării violenţei în estul Libanului, oficialii locali şi lucrătorii culturali din străinătate au solicitat intervenţia în favoarea triadei de temple romane care datează din secolul I î.Hr. Structurile monumentale sunt printre cele mai bine conservate din lume.

Templele sunt dedicate zeităţilor romane Jupiter, Venus şi Mercur şi au fost construite pe parcursul a mai mult de două secole. Acestea au servit drept sanctuar şi loc de pelerinaj religios.

În citaţia sa pentru sit, UNESCO numeşte Baalbek „unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură imperială romană la apogeul său”.

La începutul acestei luni, pe reţelele de socializare au circulat imagini cu un mare nor de fum care se ridica din spatele coloanelor Templului lui Jupiter din Baalbek după ce un atac aerian israelian a lovit la mai puţin de un kilometru distanţă. Ministrul libanez al Culturii, Mohammad Mortada, a confirmat pentru New Arab că i-a cerut delegatului libanez la UNESCO, ramura culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, să sublinieze pericolul la care sunt expuse ruinele.

„UNESCO este responsabilă de supravegherea acestor situri şi am cerut misiunii noastre să informeze ONU şi Consiliul său de Securitate pentru a cere Israelului să respecte legile internaţionale şi să nu afecteze patrimoniul nostru”, a spus el.

341 de moschei, distruse în Palestina. A treia cea mai veche biserică din lume, lovită de două ori de rachete israeliene

Instituţiile de artă şi reperele culturale au fost atrase în mod repetat în asaltul militar al Israelului asupra Gazei şi Libanului.

Biserica Sfântul Porfirie din Gaza, considerată a fi a treia cea mai veche biserică din lume, a fost lovită de două ori de rachete israeliene. În mai, un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a estimat că cel puţin 341 de moschei au fost distruse în Palestina.

Centrul de artă contemporană Shababeek, care adăpostea peste 20.000 de lucrări de artă, a fost demolat în timpul asediului de două săptămâni al Israelului asupra unui complex spitalicesc din apropiere. Gradul de devastare din Gaza a exacerbat temerile că bogatul patrimoniu mondial al Libanului ar putea avea aceeaşi soartă.

„Am transmis ONU: „Dacă nu puteţi opri încălcările împotriva civililor, bine, dar măcar asiguraţi-vă că pietrele noastre antice sunt protejate”, a spus Mortada despre Balbeek.

Editor : Iulia Bălăianu

Share.
Exit mobile version