Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat duminică că a împiedicat un atac ucrainean cu dronă asupra centralei nucleare Smolensk, situată în vestul ţării, la aproximativ 330 km sud-vest de Moscova, aproape de graniţa cu Belarus, transmite Reuters.

Potrivit FSB, sistemele de război electronic ale Rusiei au interceptat o dronă de tip ”Spis”, produsă în Ucraina, deasupra complexului nuclear.

”Forţele de război electronic au interceptat o dronă de tip aviaţie de atac – UAV ucrainean ‘Spis’ – deasupra teritoriului centralei nucleare Smolensk”, se arată în comunicatul instituţiei.

Autorităţile ruse au acuzat Kievul că ”continuă provocările” prin tentative de atac asupra obiectivelor energetice nucleare din Rusia.

Centrala nucleară, echipată cu trei reactoare de tip RBMK – acelaşi design de bază ca la Cernobîl – a precizat că funcţionează normal, fără avarii la reactoare sau infrastructura critică.

Agenţia de stat RIA Novosti a publicat imagini cu presupuse fragmente ale dronei, iar Ministerul rus al Apărării a confirmat că aparatul se îndrepta spre centrală.

Reuters notează că nu a putut verifica independent aceste informaţii, iar Ucraina nu a comentat deocamdată acuzaţiile Moscovei.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version