Salvamont România atrage atenţia asupra deficitului major de personal din structurile de salvare montană, arătând că este nevoie urgentă de deblocarea a aproximativ 300 de posturi de salvatori montani la nivel naţional. ”Altfel, fără aceşti noi salvatori care să se alăture celor 326 de salvatori montani angajaţi existenţi în acest moment, şi prin care să se asigure o acoperire de circa 50% din necesarul real în primul an – funcţionarea serviciului în condiţii de siguranţă va deveni imposibilă”, arată reprezentanţii Salvamont.
Reprezentanţii Salvamont România arată, luni, într-o postare pe Facebook, că structurile Salvamont ”se confruntă cu un grad de acoperire a capacităţii operaţionale de doar 17,85%”.
”Reuşim un grad de răspuns de 100% la solicitări, dar realitatea reflectă un dezechilibru major între volumul de muncă şi resursele disponibile. (…) Dacă serviciile publice Salvamont nu vor fi consolidate, prin stabilirea unui cuantum realist şi proporţional al numărului de salvatori operativi, cu o recunoaştere a condiţiilor de periculozitate, a riscurile şi condiţiilor extreme în care se desfăşoară activitatea acestora, activitatea de salvare montană poate intra rapid în colaps. Soluţia a fost identificată, nu impune cheltuieli mari, respectiv doar deblocarea a cca 300 de posturi de salvatori montani la nivel naţional. Altfel, fără aceşti noi salvatori care să se alăture celor 326 de salvatori montani angajaţi existenţi în acest moment, şi prin care să se asigure o acoperire de cca 50% din necesarul real în primul an – funcţionarea serviciului în condiţii de siguranţă va deveni imposibilă”, transmite Salvamont România.
Reprezentanţii instituţiei arată că în ultimul deceniu consiliile judeţene şi consiliile locale în subordonarea cărora se află servicii din cadrul Salvamont au alocat resurse financiare şi materiale, astfel încât aceste servicii beneficiază de dotări de ultimă generaţie, unice în ţară şi care reprezintă ”un adevărat etalon la nivel european”.
”Din păcate, acest sprijin nu a fost corelat şi cu un sprijin guvernamental care să asigure cadrul legal pentru dezvoltarea numerică a resursei umane şi realizarea unei structuri operative corect dimensionate. (…) Ignorarea solicitărilor noastre justifică pe deplin temerea că, în absenţa unor măsuri urgenţe, eficienţa intervenţiilor va scădea, iar riscul producerii unor tragedii va creşte exponenţial. Într-un astfel de context, responsabilitatea nu va putea fi atribuită doar echipelor de intervenţie, ci va aparţine în mod direct decidenţilor care au ales să ignore avertismentele transmise din timp şi în mod repetat”, explică reprezentanţii Salvamont România.
Ei atrag atenţia că, în România, ”soluţiile vin adesea abia după ce se produce o tragedie”, deşi acestea ar putea fi identificate şi aplicate din timp.
”Înţelegem situaţia actuală, dar solicităm factorilor de decizie din Guvernul României să fie alături de autorităţile locale şi să le sprijine în eforturile pe care le fac pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe munte şi de salvarea persoanelor accidentate în munţi”, subliniază mesajul instituţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].