Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia că reducerea vârstei răspunderii penale nu este o soluţie pentru a corecta cauzele care duc la evenimente tragice, cum este acela din judeţul Timiş. Potrivit experţilor, o astfel de măsură „poate deschide un cerc vicios al delincvenţei”, mai ales în contextul în care sistemul românesc de protecţie şi reabilitare a minorilor care au comis fapte penale este marcat de lipsuri, România dispunând de doar patru unităţi specializate şi de personal „absolut” insuficient pentru gestionarea acestor cazuri. Specialiştii asociaţiei consideră că „atenţia politică şi resursele trebuie direcţionate către serviciile de asistenţă socială, educaţie şi sănătate mintală pentru copiii vulnerabili ori cu comportamente antisociale, nu spre coduri penale mai rigide”.
Astfel, susţine sursa citată, în România funcţionează, în prezent, doar patru unităţi specializate administrate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), destinate minorilor (14-18 ani) faţă de care s-au dispus măsuri educative privative de libertate.
„Mai mult, personalul specializat (psihologi, asistenţi sociali, mediatori, pedagogi) în domeniul reintegrării copiilor aflaţi în conflict cu legea este absolut insuficient. În absenţa programelor şi centrelor adecvate, decizia autorităţilor este adesea să plaseze copilul în sistemul de protecţie generală fără un plan clar de intervenţie terapeutică”, menţionează organizaţia.
Salvaţi Copiii consideră că dacă România doreşte „cu adevărat” să prevină fapte „absolut inacceptabile, precum uciderea unui copil”, atunci „atenţia politică şi resursele trebuie direcţionate către serviciile de asistenţă socială, educaţie şi sănătate mintală pentru copiii vulnerabili ori cu comportamente antisociale, nu spre coduri penale mai rigide”.
„Prevenţie, sprijin şi intervenţie timpurie, nu represiune”
În contextul dezbaterii privind coborârea vârstei răspunderii penale de la 14 la 13 ani, Salvaţi Copiii România reafirmă că un răspuns eficient trebuie să pornească de la prevenţie, sprijin şi intervenţie timpurie, nu de la represiune. Această poziţie vizează aspecte esenţiale ce trebuie considerate înainte de orice schimbare legislativă: pe de o parte, copiii care pot deveni victime ale violenţei şi care au dreptul la protecţie reală, nu doar la „reacţii de moment”; pe de altă parte, copiii care comit fapte penale şi care au nevoie de „intervenţii specializate, menite să corecteze traiectorii de viaţă, nu să le fractureze definitiv”, afirmă asociaţia.
„În prezent, cadrul legal din România stabileşte că minorii sub 14 ani nu pot fi traşi la răspundere penală, putând fi luate măsuri precum supravegherea specială (care presupune frecventarea unor centre de zi specializate, urmarea unor tratamente medicale, consiliere ori psihoterapie şi interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane) sau plasamentul la o familie sau într-un centru rezidenţial. Iar pentru intervalul 14–16 ani răspunderea penală este condiţionată de demonstrarea discernământului, prin expertiză de specialitate. În consecinţă, răspunsul instituţional pentru copiii care comit fapte penale ar trebui să se bazeze, cu prioritate, pe măsuri educative şi intervenţii de asistenţă socială, în timp ce privarea de libertate rămâne o soluţie de ultim resort, rezervată situaţiilor de gravitate deosebită sau recidivei”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, experienţele internaţionale au arătat că scăderea vârstei răspunderii penale nu contribuie la reducerea faptelor penale comise de adolescenţi, ci, dimpotrivă, „pot exacerba acest fenomen”. Organizaţia dă exemplul „elocvent” al Danemarcei, unde între 2010 şi2012, vârsta minimă a răspunderii penale fusese coborâtă de la 15 la 14 ani.
„Un raport naţional a demonstrat că această reformă nu a redus numărul copiilor de 14 ani care au comis fapte penale. Mai mult, rata recidivei la 14 ani a crescut cu 10% în cazul celor judecaţi de justiţie, comparativ cu cei trataţi anterior în sistemul de protecţie socială. Autorii au mai subliniat că intervenţia penală severă a avut consecinţe educaţionale negative, majoritatea copiilor de 14 ani judecaţi de instanţe au avut performanţe şcolare mai slabe decât generaţiile anterioare. Măsura a fost abandonată după doar 20 de luni, iar vârsta de răspundere penală a fost restabilită la 15 ani”, explică organizaţia.
Salvaţi Copiii menţionează că chiar şi în ţări care analizează coborârea pragului penal, „vocile instituţiilor de drept trag semnale de alarmă”: „De pildă, în Suedia se discută reducerea vârstei de la 15 la 13 ani în cazuri grave. Propunerea a fost întâmpinată cu critici din partea poliţiei, a sistemului penitenciar şi a serviciilor sociale, autorităţile avertizând că implicarea copiilor de vârstă mică în reţele infracţionale va creşte, iar penitenciarele nu sunt pregătite pentru minori atât de tineri. (…) Până în prezent, propunerea a fost întâmpinată cu un refuz unanim, neexistând nicio instituţie sau organizaţie de profil care să fi emis o opinie pozitivă în acest sens”.
Conform organizaţiei, reglementările penale din Anglia şi Ţara Galilor, care prevăd răspunderea penală a copiilor de 10 ani, arată cât de riscantă este o politică penală construită sub presiunea emoţiei publice. După crima din 1993 care a şocat societatea britanică, când doi copii de 10 ani au ucis un copil de doi ani, autorităţile au ales înăsprirea răspunsului penal şi, prin Crime and Disorder Act 1998, au eliminat principiul doli incapax („incapabil de a face rău”) pentru copiii de 10–13 ani, consolidând în practică tratarea lor ca având capacitate penală deplină.
„La peste două decenii distanţă, această abordare nu poate fi invocată ca model de succes pentru siguranţa publică, întrucât violenţa cu arme albe a devenit un fenomen major. În 2025, se înregistraseră peste 3.200 de infracţiuni cu cuţite sau arme ofensive comise de copii care au dus la o sancţiune sau o măsură formală, un nivel cu 20% mai mare decât în urmă cu 10 ani, iar evaluările publice recente indică o creştere an de an a fenomenului numit ”Knife Crime”, afirmă organizaţia.
Efectele negative ale sancţionării penale timpurii
Sistemul penal exercită multiple presiuni asupra dezvoltării unui copil. În contextul familiilor dezavantajate, stigmatizarea minorilor cu antecedente penale este urmată imediat de marginalizarea socială. În acest sens, experţii subliniază că eticheta de „infractor” de la o vârstă fragedă generează un cerc vicios al delincvenţei prin faptul că, „împinşi din ce în ce mai adânc în sistemul de justiţie”, copiii îşi vor asuma această identitate, consideră experţii Salvaţi Copiii, precizând că internarea într-un centru de detenţie are consecinţe dezastruoase asupra evoluţiei şcolare şipsiho-sociale.
„Se ştie că tinerii obligaţi la detenţie educaţională au o probabilitate mult mai mică de a-şi continua studiile şi de a obţine calificări, pierzând oportunităţi importante de integrare în câmpul muncii”, argumentează experţii.
Un raport recent relevă că încarcerarea adolescenţilor le dăunează grav sănătăţii fizice şi mintale, cărora le conferă traume suplimentare şi expunerea la medii abuzive. În plus, susţin experţii, copiii supuşi detenţiei resimt intens separarea de familie şi comunitate, ceea ce poate agrava tulburările emoţionale deja existente.
„Practic, experienţele negative din închisoare sau centru educativ nu corectează comportamentul, ci înrăutăţesc starea psihologică a copilului şi sporesc riscul de violenţă viitoare. (…) Pe scurt, închisoarea nu este un spaţiu de reabilitare pentru copii. Aducerea unui copil de către sistemul penal nu reduce recidiva, ci îl împinge pe un drum tot mai închis, în care faptele comise la vârste mici vor fi repetate în perioada adultă”, avertizează aceiaşi specialişti.
Potrivit studiilor care compară traseele de viaţă, tinerii supuşi detenţiei devin adesea „adulţi cu probleme multiple” (sănătate mintală precară, abuz de substanţe, dificultăţi de inserţie profesională), în timp ce alternativele educative „îi pregătesc pentru reintegrare”.
Încalcă reglementările internaţionale
De asemenea, organizaţia avertizează că reducerea vârstei de răspundere penală la 13 ani „ar contrazice direct” normele şi recomandările internaţionale. Convenţia ONU privind drepturile copilului şi comentariile sale generale impun standarde clare asupra răspunderii penale, aceasta trebuind să fie de cel puţin 14 ani. Comentariul general nr. 24 al Comitetului ONU a stipulat că 14 ani ar trebui să fie vârsta absolută minimă, îndemnând statele să ridice limita chiar la 15 sau 16 ani pentru un sistem de justiţie adecvat copiilor. Şi UNICEF cere ca vârsta minimă să fie peste 14 ani şi să fie continuu mărită, „evitându-se abordări punitive timpurii”.
„România este parte a acestor angajamente internaţionale şi este evaluată periodic pentru respectarea lor. Orice iniţiativă contrară acestora este criticată de experţii în drepturile copilului”, atenţionează asociaţia.
Specialiştii organizaţiei atrag atenţia că, şi dacă ar fi bine intenţionată, măsura scăderii pragului „penalizării” nu poate fi „eficient implementată din cauza lipsurilor severe ale sistemului românesc de protecţie şi reabilitare a minorilor care au comis fapte penale”, având doar patru unităţi specializate administrate de ANP pentru minori „privaţi de libertate”.
Două centre sunt educative, la Buziaş (judeţul Timiş) şi la Târgu Ocna (judeţul Bacău), fiind destinate minorilor care au comis fapte mai puţin grave şi unde regimul este axat pe activităţi şcolare şi de formare profesională, şi două centre de detenţie, la Tichileşti (judeţul Brăila) şi la Craiova (judeţul Dolj), acestea având regim mai strict şi fiind destinate minorilor care au comis infracţiuni grave sau care au mai beneficiat anterior, fără succes, de măsuri educative.
„În cazul copiilor sub 14 ani care comit fapte penale pentru care s-a luat măsura protecţiei speciale a plasamentului într-un centru rezidenţial, nu există unităţi specializate, aceştia fiind plasaţi împreună cu alte categorii de copii (victime de abuz, copii cu dizabilităţi etc.). Mai mult, personalul specializat (psihologi, asistenţi sociali, mediatori, pedagogi) în domeniul reintegrării copiilor aflaţi în conflict cu legea este absolut insuficient”, informează Salvaţi Copiii.
Potrivit sursei citate, în absenţa programelor şi centrelor adecvate, decizia autorităţilor este adesea să plaseze copilul în sistemul de protecţie generală, fără un plan clar de intervenţie terapeutică. De asemenea, adaugă specialiştii asociaţiei, nu există în România suficiente măsuri educative alternative funcţionale (program de consiliere obligatoriu, muncă în folosul comunităţii adresată adolescenţilor, servicii comunitare complexe) care să înlocuiască cu adevărat intrarea în sistemul de justiţie.
„Legislaţia română prevede într-adevăr măsuri de protecţie specială (supraveghere specială, plasament etc) pentru copiii sub 14 ani sau pentru cei între 14 şi 16 ani consideraţi fără discernământ, dar aplicarea lor depinde de servicii inexistente sau prea puţin finanţate”, precizează aceeaşi sursă.
Adevărata soluţie, investiţii în prevenţie şi modele de succes
Experţii organizaţiei susţin că, în loc de pedeapsă şi închisoare, investiţia în prevenţie, intervenţie timpurie şi sprijin integrat dovedeşte eficienţă reală în ţările avansate, iar modele internaţionale demonstrează că abordările centrate pe „reabilitare şi incluziune” dau rezultate concrete.
De exemplu, Norvegia a transformat sistemul penal într-unul extrem de uman şi orientat spre reintegrare. Studiile arată că Norvegia, care investeşte masiv în educaţie şi abilităţi de viaţă în penitenciare, are acum cel mai mic indice de recidivă din lume, de aproximativ 20% la 2 ani după eliberare. Acest succes se datorează «Principiului Normalităţii», care presupune ca viaţa în detenţie să semene cât mai mult cu viaţa de afară. Astfel, aproape 90% dintre deţinuţii norvegieni petrec mai puţin de un an în detenţie, iar punerea pe primul plan a relaţiei cu familia, educaţiei şi consilierii psihologice contribuie la reintrarea cu succes a tinerilor în societate.
„Măsurile care protejează copilul vulnerabil încep însă dinainte ca acesta să ajungă în închisoare. Modele precum «Violence Reduction Unit» din Scoţia sau programele terapeutice nordice se concentrează pe analiza şi atacarea cauzelor fundamentale (sărăcie, segregare socială, sănătate mintală). De pildă, în Glasgow a fost abordată violenţa juvenilă ca o problemă de sănătate publică, iar echipe mixte (poliţist-social-şcoală) intervin la primele semne de comportament antisocial. Intervenţiile timpurii (consilierea familiei, programe educaţionale specializate, activităţi de formare şi mentorat între adolescenţi) au redus drastic recidiva şi violenţa între tineri”, afirmă specialiştii.
Potrivit aceleiaşi surse, tranziţia de la cultură punitivă la cultură preventivă în justiţia juvenilă este susţinută şi de literatura de specialitate: se arată că programele terapeutice şi alternativele la detenţie duc la scăderi mai mari ale recidivei comparativ cu pedepsele tradiţionale. Mai concret, un studiu global notează că intervenţiile bine structurate pentru copii, bazate pe consiliere psihosocială, intervenţii educaţionale şi justiţie restaurativă, produc rezultate mult mai bune în obţinerea reintegrării faţă de abordările strict vindicative.
Salvaţi Copiii România insistă asupra exemplului dezvoltării unor centre de consiliere şi intervenţie socio-educativă la nivel local, a campaniilor de informare pentru familii, a echipelor mobile de intervenţie timpurie (multidisciplinare), toate ca alternative eficiente la intrarea în sistemul penal. De asemenea, considerăm că introducerea în trunchiul comun a materiei de ”Educaţie pentru sănătate”, care să includă pe lângă aspectele legate de sănătatea emoţională, nutriţie sănătoasă, sexualitate, prevenirea consumului de substanţe, educaţie digitală şi pentru mediu, şi această problematică a violenţei între copii care porneşte de la acte de bullying şi culminează cu fapte grave precum uciderea unui copil.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat miercuri că, în urma crimei în care a fost implicat un minor de 13 ani, autorităţile s-au trezit în „situaţia nefericită” în care au constatat că normele din legislaţie, nu sunt suficiente şi nu acoperă toate ipotezele, el precizând că e responsabilitatea lor să căute soluţii legislative.
”Am decis să facem un grup de lucru care să analizeze oportunitatea modificării condiţiilor legale de antrenare a răspunderii penale pentru minori. Una dintre componente este şi aceea a vârstei”, a declarat ministrul Justiţiei.
Copilul de 13 ani, din Cenei, judeţul Timiş, bănuit că, împreună cu alt minor de 15 ani, ar fi omorât „cu sânge rece” un adolescent de 15 ani, nu răspunde penal, aşa încât faţă de el a fost luată măsura specială a plasamentului şi supravegherii specializate de către familie, copilul fiind în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă.
Procurorii au explicat că, nerăspunzând penal, în cazul acestuia nu poate fi luată niciun fel de măsură şi nu se poate dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].
