Cel mai valoros grup european listat la bursă, gigantul german SAP, a avertizat miercuri că tensiunile comerciale dintre Statele Unite şi restul lumii afectează deciziile clienţilor săi din SUA, însă acordul recent dintre Washington şi Tokyo ar putea aduce o rază de optimism, relatează CNBC.
”În unele sectoare puternic afectate de aceste decizii politice, precum sectorul public din SUA sau marile companii industriale cu lanţuri de aprovizionare globale, am văzut tranzacţii importante amânate peste finalul trimestrului trecut”, a declarat directorul financiar Dominik Asam pentru CNBC. Acesta a explicat că nu este vorba despre dispariţia completă a contractelor, ci despre întârzieri cauzate de faptul că aprobările sunt urcate în ierarhie din cauza incertitudinii politice.
Asam a adăugat că acordul SUA–Japonia privind tarifele de 15% oferă ”o rază de speranţă”, dar este încă prea devreme pentru concluzii.
”Cu cât incertitudinea se disipează mai repede, cu atât avem mai multă încredere în rezultatele pentru întregul an”, a spus el.
În ciuda acestui climat volatil, SAP şi-a menţinut estimările pentru întregul an 2025. În trimestrul al doilea, compania a raportat venituri de 9,03 miliarde de euro, în creştere cu 9% faţă de anul trecut, dar uşor sub aşteptările pieţei (9,08 miliarde). Profitul operaţional a fost însă peste estimări, la 2,57 miliarde de euro.
SAP a devenit în martie cea mai valoroasă companie europeană listată, devansând LVMH şi Novo Nordisk, după ce a mizat strategic pe migrarea spre cloud şi pe integrarea inteligenţei artificiale în produsele sale. În prezent, majoritatea veniturilor SAP provin din servicii cloud, iar SUA reprezintă una dintre cele mai importante pieţe ale companiei.
Totuşi, fluctuaţiile valutare şi slăbirea dolarului american în raport cu euro au tras în jos rezultatele.
SAP estimează un impact negativ de 5 puncte procentuale asupra veniturilor din cloud în trimestrul al treilea, dacă actualele cursuri de schimb se menţin. Acţiunile companiei listate la Frankfurt au scăzut cu 3,5%, miercuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].