Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală (ECA) la 2,5% în perioada 2025-2026. Pentru România, previzionează o creștere economică de 1,2% în 2025 și de 1,9% în 2026, conform Raportului ECA Economic Update pentru regiune, publicat miercuri și citat de Agerpres.
„Creșterea economică în țările în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală (ECA) este probabil să încetinească, conform Raportului ECA Economic Update al Băncii Mondiale pentru regiune, publicat astăzi (n.r. miercuri). Creșterea în regiunea ECA este acum estimată la 2,5% pentru perioada 2025-26, din cauza cererii externe mai slabe”, se menționează într-un comunicat al Băncii Mondiale.
Potrivit sursei citate, în 2024, creșterea în întreaga regiune s-a stabilizat la 3,6%, susținută de consumul privat și de majorări robuste ale salariilor reale, dar și de creșterea creditelor de consum, toate acestea compensând cererea externă mai slabă, în urma creșterii economice reduse în Uniunea Europeană.
Majorările prețurilor la alimente și servicii au condus la o inflație mai ridicată, care a ajuns la 5%, în februarie 2025, de la 3,6%, la jumătatea lui 2024. Creșterea recentă a inflației a determinat mai multe bănci centrale să majoreze ratele de politică monetară sau să amâne relaxarea suplimentară.
„Deși țările din regiunea Europa și Asia Centrală au reușit să mențină o creștere constantă anul trecut, incertitudinea globală, fragmentarea geoeconomică și expansiunea slabă în rândul partenerilor comerciali cheie fac mai dificilă menținerea acestei creșteri. Pentru a obține o expansiune economică mai puternică pe termen lung, este esențial ca țările din regiune să accelereze reformele structurale interne care să favorizeze un sector privat dinamic și inovator, antreprenoriatul și adopția tehnologiei”, a declarat Antonella Bassani, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, citată în comunicatul Băncii Mondiale.
Asia Centrală este probabil să rămână sub-regiunea cu cea mai rapidă creștere anul acesta și anul viitor, deși creșterea este prognozată să se reducă la 4,7% în perioada 2025-2026. Încetinirea se datorează unei expansiuni mai slabe a sectorului petrolier în Kazahstan, precum și scăderii exporturilor, semnalează raportul băncii.
În Caucazul de Sud, creșterea este proiectată la 3,5%, în medie, în perioada 2025-2026, pe măsură ce efectele indirecte ale intermedierii comerciale sau a fluxurilor de muncă și capital continuă să se diminueze.
Incertitudinea politicii comerciale, barierele comerciale crescute și efectele indirecte ale lanțurilor de aprovizionare din zona euro sunt estimate să tempereze redresările în alte zone ale regiunii. Creșterea în Balcanii de Vest este așteptată să se modereze la 3,4% în 2025-2026, în timp ce în Europa Centrală ar trebui să se îmbunătățească doar ușor, la 2,7%.
În Rusia, creșterea este proiectată să scadă la 1,3% în perioada 2025-2026. În Turcia, creșterea ar urma să înregistreze o îmbunătățire modestă la 3,3%, în perioada menționată, deși va rămâne sub tendința sa pe termen lung, din cauza cererii externe în continuare slabe. Creșterea în Ucraina este probabil să scadă la 2% în 2025, arată experții bancari.
Într-o analiză dedicată accelerării creșterii în contextul global actual provocator, raportul subliniază importanța unui sector privat dinamic. Țările ar trebui să investească mai mult în inovație, să întreprindă reforme pentru a sprijini companiile tinere, să aprofundeze piețele financiare și să crească investițiile în cercetare și dezvoltare, continuând totodată să se concentreze pe integrarea tehnologiei globale, expertizei și a capitalului.
Pentru ca țările cu venituri medii din regiune să atingă statutul de țări cu venituri ridicate, economiile lor trebuie să devină mai dinamice. Țările care au trecut cu succes la statutul de economie cu venituri ridicate au făcut acest lucru prin dinamism antreprenorial și inovație și ar trebui să mențină această creștere prin valorificarea tehnologiei, expertizei și capitalului, pentru a spori creșterea productivității în cadrul companiilor, subliniază sursa citată.
„Inovația și experimentarea în afaceri sunt esențiale pentru creșterea productivității și o condiție prealabilă pentru atingerea și menținerea statutului de economie cu venituri ridicate. Țările cu venituri medii din regiune pot atinge statutul de venituri ridicate dacă firmele cresc, inovează și concurează. Deși fiecare țară are nevoie de propria abordare pentru a reporni creșterea, stimularea inovației și facilitarea dinamismului afacerilor sunt cruciale”, a afirmat Ivailo Izvorski, economist șef al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală.
Raportul arată că este necesar să se investească în companii tinere și inovatoare, mai degrabă decât în întregul sector al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), deoarece aceste companii generează locuri de muncă. Această abordare ar trebui să fie susținută prin îmbunătățirea accesului la finanțare, în special la capital pe termen lung și de risc. Regiunea nu are suficientă finanțare, deoarece capitalul de risc și finanțarea prin capitaluri proprii rămân subdezvoltate.
Editor : C.A.