Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

„Certificatul de deces” al NATO. Documente desecretizate arată cât de aproape a fost Rusia de integrarea în alianța militară

septembrie 1, 2025

Raiffeisen Bank lansează contul destinat adolescenților, primul pas spre independența financiară

septembrie 1, 2025

Fii salvator. Prim ajutor după expunerea la vapori toxici

septembrie 1, 2025

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar/ La ieşirea de la instanţă, fostul candidat la Preşedinţie a afirmat că menţinerea acestei măsuri este „un abuz total împotriva legii”

septembrie 1, 2025

Cinci bărbaţi mascaţi care au încercat să pătrundă într-un hotel folosit de solicitanţii de azil, reținuți de polițiștii londonezi

septembrie 1, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Scandal în Coaliție pe tăierile din administrație. Mihaiu, USR: „25% nu înseamnă o reformă reală”. Toma, PSD: „Nu s-a început natural”
Politică

Scandal în Coaliție pe tăierile din administrație. Mihaiu, USR: „25% nu înseamnă o reformă reală”. Toma, PSD: „Nu s-a început natural”

By Sala de Presăseptembrie 1, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Reforma administrației locale stârnește certuri în coaliție. Partidele de Coaliție nu au reușit să se înțeleagă asupra tăierilor de posturi și a concedierilor. PSD cere subțierea aparatului bugetar cu 25%, însă premierul spune că procentul este prea mic pentru a face reformă și vrea o tăiere de 45%. Constantin Toma, PSD, primarul municipiului Buzău, și deputatul USR Radu Mihaiu au comentat pentru Digi24 care este miza posturilor neocupate desființate și de ce nu se vrea acest lucru. Premierul Ilie Bolojan şi PNL refuză să mintă: reforma administraţiei locale nu este praf în ochi, a transmis, luni, Partidul Naţional Liberal.

Primarul municipiului Buzău este de părere că nu s-a început natural, având în vedere că funcționăm după aceeași reformă din 1968, și că ar trebui regândit tot sistemul .

„Cam ăsta este adevărul. Noi am făcut o simulare la AMR, Asociația Municipiilor din România, după tăierea de 45%, 41% din municipiile din România, practic cele mai mari orașe din România, ar mai putea să angajeze oameni. Deci scazi 45% pe simularea făcută și tot ar trebui să mai angajăm. Este situația și la Buzău. Bineînțeles că sunt și colegi unde schema este încărcată sau mult mai încărcată și ar trebui să reducă din personal și nu este deloc omor pentru un primar și pentru angajații de acolo, primarul să disponibilizeze și oamenii să plece acasă. Îi înțeleg și pe ei, dar pe partea cealaltă trebuie să facem reformă. După părerea mea, nu s-a început natural, pentru că noi funcționăm după aceeași reformă din 1968, sistemul comunist. Deci noi ar trebui să regândim tot sistemul și bugetari ar fi putut fi disponibilizați după ce se făcea măcar în forme mai mici, în sensul de comasare de UAT-uri mai mici cu urban mic, urban mare… Reforma teritorială, reforma administrativă trebuie făcută. Deci eu vă dau exemplu că alături de Oradea am fost al 2-lea oraș de România și deocamdată ultimul. Deci ce s-ar fi întâmplat? Dublat suprafața administrativă a Buzăului, ar fi mai rămas la Țintești, în comuna de lângă Buzău, care are vreo 3000 și ceva de locuitori. În patru sate, autostrada trecea pe la mijloc, un lucru minunat, ar mai fi rămas vreo doi angajați acolo. Deci puteai să faci reformă inclusiv cu a face investiții acolo, pentru că de obicei investițiile în aceste zone nu sunt extraordinar de mari raportat la veniturile proprii ale unui municipiu, de exemplu,” a declarat Constantin Toma.

Deputatul USR Radu Mihaiu a explicat cum au decurs discuțiile din coaliție, precizând că PSD a cerut o amânare a acestor măsuri și să vină Ministerul Dezvoltării cu o schemă.

„În discuțiile de ieri de la coaliție, nu asta a fost supărarea exprimată de colegii de la PSD. Dumnealor și-au dorit să mai amânăm puțin ca să vedem exact cum se face acest lucru. Dar, din punctul meu de vedere, primarii pot să facă aceste reorganizări după ce se ajungea la acel procent. Însă colegii de la PSD și-au dorit amânarea acestor măsuri și să vină Ministerul Dezvoltării cu o schemă”, a precizat Radu Mihaiu.

„Adevărul este că s-a discutat destul de mult pe cifra de 40% reducere a posturilor maxime. Că sunt municipii care nici măcar nu au folosit numărul maxim de posturi atunci când și-au făcut organigramele și atunci ei au mai puțin în organigrame decât limita maximă admisă și nici măcar acele organigrame nu sunt toate cu toate posturile angajate și asta ar fi însemnat că, într-adevăr, la 25% reducere a limitei maxime, practic n-ar fi fost niciun fel de reformă. Se ajunsese la un moment dat să se discute și de 40%, adică a fost o o variantă la care se ajunsesese se discute de 40%, de altfel propusă, dacă nu mă înșel, din zona PSD această variantă, dar ulterior colegii au dorit să se mai gândească”, a adăugat deputatul.

„25% nu înseamnă o reformă reală”

Bolojan dorește o reformă reală, iar 25% nu înseamnă o reformă reală, spune Radu Mihaiu.

„Eu doar vă spun că astăzi are loc o ședință de coaliție de la ora 12:00 în care se discută amendamentele pe cele cinci proiecte deja asumate din pachetul doi, că diseară va fi asumare pe cele cinci pachete și că nu am reușit să ajungem la un consens pentru asumarea în această săptămână a pachetului privind administrația publică locală. Cu siguranță domnul Bolojan și-ar fi dorit să facem o reformă reală. 25% nu înseamnă o reformă reală, asta este adevărat. 25% înseamnă doar că fluturăm niște cifre pe la televizor, dar în mod real nu se reduce nicio cheltuială din administrația publică locală. Asta este o realitate pe care trebuie să o recunoaștem. Și domnul prim-ministru nu a fost mulțumit cu această realitate. Pot să confirm” a adăugat Radu Mihaiu.

59% din municipiile din România ar trebui să dea oameni afară efectiv, iar 48% ar trebui să angajeze, spune primarul Buzăului.

„De obicei este obligat în legea bugetului să bugetezi și acele locuri care nu se ocupate. Pe partea cealaltă, vă dați seama, avem o mulțime de șefi care justifici prin posturi. Vorbesc de șefi de serviciu minim 10, vorbesc de direcție, nu mai știu cât, sunt vreo 50 și așa mai departe. Și posturile neocupate se pot lua în calcul pentru a ține acei șefi pe funcție. Pe partea cealaltă, natural nu vrei să ieși din comoditate. Adică un primar să-și asume răspunderea să dea, spunea un coleg că el trebuie să dea 247 de oameni afară, cu adevărat. 59% din municipiile din România care ar trebui să dea oameni afară efectiv, 48% ar trebui să mai angajăm,” a precizat
Constantin Toma.

„Ceea ce a propus Ilie Bolojan este doar de bun-simţ”

Premierul Ilie Bolojan şi PNL refuză să mintă: reforma administraţiei locale nu este praf în ochi, a transmis, luni, Partidul Naţional Liberal.

Ciprian Ciucu, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat că cinci din cele şase pachete de reformă vor fi adoptate săptămâna aceasta, însă „viitorul este incert”, iar liberalii vor face parte „doar dintr-o coaliţie care să poată să ţină ţara pe linia de plutire şi să o relanseze economic”.

Ciucu a afirmat, potrivit unei postări pe Facebook a formaţiunii, că „partidele politice trebuie să fie rezonabile: reducerea efectivă de posturi este de 10%, nu de 25% sau 45% cum s-a spus în presă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„O primărie sau un consiliu judeţean are un plafon maxim de posturi, în funcţie de numărul de locuitori. Cumulat, la nivel naţional vorbim de 180.000 de posturi, rotunjit. Sunt primării/consilii judeţene care nu şi-au construit organigramele la plafonul maxim. Astfel, astăzi, numărul total de posturi stabilite prin organigramele autorităţilor locale este de 158.500 de posturi, rotunjit. Se observă că numărul de posturi înfiinţate prin organigrame este cu aproximativ 23% mai mic decât plafoanele maxime stabilite. Concluzie: o reducere cu 25% a plafoanelor maxime nu ar avea niciun efect în administraţie. S-ar referi la posturi care nici măcar nu au fost înfiinţate/ocupate”, a explicat Ciucu.

El a menţionat că nu toate posturile din organigrame sunt ocupate.

„Numărul de posturi ocupate în administraţiile locale este de 127.500, rotunjit. Raportat la punctul 1, la plafonul maxim, acestea reprezintă 68%. Asta înseamnă o diferenţă de 32%, în medie. Concluzie: reducerea efectivă de personal în administraţiile locale are efecte de la o scădere de 30% a plafonului maxim”, a arătat Ciucu.

Ciprian Ciucu a transmis că, dacă nu va fi agreată scăderea posturilor ocupate cu circa 10%, plafonul maxim trebuie scăzut cu 40%, menţionând că, în valori nominale, ar fi un impact de circa 13.100 de posturi ocupate reduse.

„O reducere de 40 sau 45%, raportată la plafonul maxim legal, nu la posturile ocupate, asigură un impact cât de cât rezonabil, astfel, fondurile vor merge către reluarea investiţiilor. Având în vedere că fiecare unitate administrativă şi-a stabilit organigrama independent, inclusiv posturile ocupate, efectele posibilei reduceri cu 40% a plafonului maxim vor fi diferite de la o administraţie la alta. Într-o bună parte dintre primării (50%, estimativ) nu vor avea loc reduceri de personal. În celelalte, reducerea de personal ar putea fi între 1-2% şi 20%”, a mai explicat Ciprian Ciucu.

Potrivit acestuia, la o reducere a plafonului de bază cu 25%, niciun post ocupat nu este restructurat, iar la o reducere de 40% din plafonul maxim legal, cât a propus PNL, circa 10% din posturi vor fi restructurate, iar coaliţia îşi asumase 20%.

„În valori nominale, este vorba despre circa 13.000 de posturi ocupate. Este un moment de evaluare pentru fiecare primărie care ar trebui să facă reduceri, comparativ cu primăriile din localităţi asemănătoare unde personalul este dimensionat corect”, a mai transmis liderul PNL.

Ciucu a mai arătat că „ceea ce a propus Ilie Bolojan este doar de bun-simţ”.

„Dacă Coaliţia de Guvernare nu poate face astfel de reforme structurale simple, cum să îşi propună altele de un impact mai mare? Ceea ce ştim astăzi este că 5 din cele 6 pachete vor trece săptămâna aceasta. Viitorul este incert. Noi vom face parte doar dintr-o coaliţie care să poată să ţină ţara pe linia de plutire şi să o relanseze economic. Altfel…”, a mai transmis Ciprian Ciucu.

Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea, luni, în Parlament pentru cinci proiecte din pachetul doi de reformă, un alt şaselea proiect, privind reforma administraţiei publice locale, a fost amânat din cauza divergenţelor din coaliţie.

Editor : A.P.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Ursula von der Leyen este așteptată luni la Constanța. Se va întâlni cu președintele Nicușor Dan

Guvernul își angajează răspunderea pe cinci proiecte din pachetul doi de reformă. Senatul și Camera, în ședințe comune succesive

Exclusiv Dominic Fritz, despre blocajul din Coaliție legat de reforma locală: „Îl susținem pe Ilie Bolojan în această cură de slăbire”

Exclusiv Dominic Fritz spune că în coaliție s-a ajuns „într-un punct bun”: Este legitim ca PSD să ceară amânarea reformei administrației locale

Exclusiv Dominic Fritz mizează pe Cătălin Drulă la Primăria Capitalei, dar nu exclude un candidat comun USR-PNL

AUR anunţă moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dar şi moţiuni simple împotriva mai multor miniştri

Elena Lasconi, avertisment pentru premierul Ilie Bolojan: „Grijă mare cu măsurile de austeritate”

Video Nicușor Dan, despre numirea șefilor SRI și SIE: Când o să fac propunerea oficială o să fiu sigur că Parlamentul va vota

Video Nicușor Dan anunță agenda discuțiilor de luni cu Ursula von der Leyen, la întâlnirea de la Constanța

Alegerile Editorului

Raiffeisen Bank lansează contul destinat adolescenților, primul pas spre independența financiară

septembrie 1, 2025

Fii salvator. Prim ajutor după expunerea la vapori toxici

septembrie 1, 2025

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar/ La ieşirea de la instanţă, fostul candidat la Preşedinţie a afirmat că menţinerea acestei măsuri este „un abuz total împotriva legii”

septembrie 1, 2025

Cinci bărbaţi mascaţi care au încercat să pătrundă într-un hotel folosit de solicitanţii de azil, reținuți de polițiștii londonezi

septembrie 1, 2025

Scandal în Coaliție pe tăierile din administrație. Mihaiu, USR: „25% nu înseamnă o reformă reală”. Toma, PSD: „Nu s-a început natural”

septembrie 1, 2025

Cele mai recente știri

Cum plătești singur CASS, dacă nu mai ești asigurat de la 1 septembrie. Ce secțiune se bifează în declarația unică pentru 2025

septembrie 1, 2025

Rebelii huthi anunţă că au tras cu o rachetă balistică într-un petrolier israelian. UKMTO anunţă că au ratat ţinta

septembrie 1, 2025

Video Un bărbat a intrat cu mașina în porțile consulatului rus din Sydney: „Au scos armele de foc”

septembrie 1, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.