Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat luni guvernul israelian condus de premierul Benjamin Netanyahu că nu va mai putea să îl susţină, din cauza intensificării ofensivei în Fâşia Gaza.

Într-un dialog televizat la Berlin, Merz a afirmat: „sincer, nu pricep ce face armata israeliană în Fâşia Gaza şi nu văd care este obiectivul său în afectarea astfel a populaţiei civile, cum s-a întâmplat tot mai mult în ultimele zile”. „Nu se mai poate justifica asta printr-o luptă împotriva terorismului Hamas”, a adăugat el, informează AFP, potrivit Agerpres.

AFP remarcă fermitatea criticii la adresa Israelului, căruia Germania îi este unul din cei mai fideli aliaţi, alături de Statele Unite.

În ciuda presiunilor internaţionale în creştere pentru un armistiţiu, israelienii şi-au intensificat recent ofensiva în teritoriul palestinian, unde populaţia este sinistrată şi înfometată.

Luni, 52 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma bombardamentelor israeliene din Gaza, a afirmat apărarea civilă palestiniană, care a precizat că 33 de victime au murit într-o şcoală unde se adăposteau refugiaţi. Armata israeliană susţine că în obiectivul respectiv se aflau „terorişti de cel mai înalt nivel”.

„Când se depăşesc limitele şi dreptul umanitar internaţional este într-adevăr încălcat, şi Germania trebuie să acţioneze”, a apreciat Merz. El a arătat că „avem tot interesul să rămânem alături de Israel, şi reciproc, cred că Germania rămâne partenerul cel mai important din Europa şi îmi doresc să fie aşa, însă guvernul israelian nu trebuie să facă nimic ce nu mai sunt dispuşi să accepte prietenii săi cei mai buni”, a insistat şeful guvernului de la Berlin.

Având în vedere trecutul – cele şase milioane de evrei care şi-au pierdut viaţa din cauza politicii de exterminare a regimului nazist – Germania consideră în prezent existenţa Israelului o problemă de stat.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version