Compania de transport feroviar din Franţa, SNCF, care nu avea o regulă clară pentru cazul în care un animal de companie ajungea sub un tren staţionat în gară, a decis, după mai bine de doi ani de deliberări, că într-o astfel de situaţie plecarea unui astfel de mijloc de transport poate fi întârziată maximum 20 de minute, conform unui nou protocol consultat de AFP și citat de Agerpres.
Cazul extrem de mediatizat al pisicii Neko, ucisă de tren în gara Paris-Montparnasse, în ianuarie 2023, a scos în evidenţă lipsa unui protocol oficial pentru gestionarea cazurilor unor animale care scapă şi ajung pe şine, arată AFP.
În pofida solicitărilor proprietarelor lui Neko de a amâna plecarea, trenul Paris-Bordeaux, cu 800 de pasageri la bord, s-a pus în mişcare provocând moartea pisicii, care, potrivit SNCF, „nu a putut fi observată”.
Cazul a făcut vâlvă. „Nu vă este ruşine?”, a scris Fundaţia Brigitte Bardot, adresându-se companiei SNCF.
Ministrul de Interne de la acea vreme, Gérald Darmanin, s-a declarat „extrem de şocat” de acest caz.
Proprietarele lui Neko, mamă şi fiică, au dat în judecată SNCF Voyageurs şi au câştigat fiecare câte 1.000 de euro daune morale în prima fază a procesului, înainte ca societatea să fie achitată, după apel.
Ministrul Transporturilor de atunci, Clément Beaune, i-a scris oficial directorului general al SNCF căruia i-a cerut să analizeze „toate opţiunile posibile pentru actualizarea procedurilor interne şi a metodelor de îmbunătăţire a gradului de conştientizare şi de formare a personalului cu privire la aceste probleme”.
O notă cu instrucţiuni, distribuită joi angajaţilor SNCF şi obţinută de AFP, stabileşte în sfârşit procedura de urmat şi răspunde la întrebarea: cât timp este rezonabil să se întârzie sute de pasageri în încercarea de a găsi un animal?
Un purtător de cuvânt al SNCF Réseau a declarat vineri pentru AFP că „protocolul formalizează practici care au fost întotdeauna în vigoare în astfel de situaţii şi care au fost aplicate cu bun-simţ şi umanitate de către agenţii noştri”.
Din momentul în care un pasager raportează o astfel de situaţie, personalul SNCF îşi acordă 10 minute pentru a „clarifica orice îndoieli” şi pentru a încerca să găsească animalul pe peron. Dacă acesta este observat, sunt alocate maximum 10 minute „pentru a convinge animalul să iasă fără a intra în zona periculoasă”, adică fără a coborî pe şine.
În cazul în care animalul tot nu este observat, garnitura primeşte ordin să plece, dar cu viteză redusă, în „ritm de mers”, pentru a-i oferi o ultimă şansă de a scăpa de sub garnitură.
Editor : C.A.