Sebastian-Ioan Burduja a fost numit în funcţia de consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan. „Reforma statului și reforma lumii politice trebuie să continue, dacă vrem să avem șansa de a face România bine”, a declarat liberalul.

ACTUALIZARE 21.09 „Serviciul public nu este despre politiceni. Este despre cei pe care îi slujim, cetățenii României. Am acceptat cu responsabilitate propunerea domnului Prim-Ministru Ilie Bolojan de a deveni consilier onorific al Premierului, pe domeniile care țin de expertiza mea și parcursul profesional de până acum în administrația publică românească și în instituții internaționale. Poziția este neremunerată”, a scris Sebastian Burduja, miercuri seară pe Facebook.

El a adăugat că pentru el, „serviciul public este o misiune”.

„Nu se termină odată cu un mandat și nu începe printr-o numire. Este un drum pe care am ales să merg și pe care voi continua, cu același vis din prima zi: România democratică, dezvoltată și demnă”, a completat fostul ministru al Energiei.

Liberalul a mai precizat că reformele în România trebuie să continue, iar marile proiecte strategice trebuie să fie finalizate.

„Calitatea de consilier onorific al Prim-Ministrului, într-un moment atât de dificil pentru țara noastră, este o mare onoare și o răspundere pe măsură. Reforma statului și reforma lumii politice trebuie să continue, dacă vrem să avem șansa de a face România bine. Marile proiecte strategice trebuie să fie duse la bun sfârșit, pentru a ne asigura creșterea economică pe termen lung. Administrația eficientă, cu bun simț, dar cu fermitate, fără zgomot, dar cu rezultate, trebuie să devină regula, nu excepția. Toate acestea pentru a recâștiga încrederea românilor, singura temelie posibilă pentru o țară liberă și puternică. Înainte, împreună”, a conchis el.

Știrea inițială

Activitatea lui Burduja în Guvern nu este remunerată, arată hotărârea prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial.

Liberalul a fost ministru al Energiei în perioada 2023-2025.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version