Ion Iliescu a vorbit în ultimul interviu acordat Digi24, în 2015, despre relația cu Mihail Gorbaciov, ambii urmând facultatea la Moscova. Fostul șef al statului român a spus că nu l-a cunoscut pe liderul rus ca student. De asemenea, Iliescu a mai vorbit despre tratatul semnat cu Uniunea Sovietică, precum și despre îndepărtarea României de Moldova. Fostul președinte al României a murit la marți, 5 august la vârsta de 95 de ani. El era bolnav de cancer la plămâni.
Prezentăm în continuare fragmente din interviul acordat de Ion Iliescu fostei jurnaliste Digi24 Elena Vijulie, în ianuarie 2015.
Ion Iliescu: Asta era chestie de propagandă, în opoziția de atunci. Eu nu m-am văzut cu Gorbaciov înainte.
Elena Vijulie, fost jurnalist Digi24: Nici nu aveați cum.
Ba da, am făcut studiile la Moscova, dar eu la institut de profil, inginerie hidro, el era la universitate.
El era cu un an mai tânăr decât mine, de fapt. Dar n-am știut de el. N-am avut niciun fel de relație anterioară, deci. Iar când a venit el la putere eu eram la Editura Tehnică, n-avem când. Când el a fost în vizită în România, chiar nu știu de ce, conducerea de atunci, eram directorul Editurii Tehnice, am primit dispoziție se părăsesc Bucureștiul pentru trei zile și am fost trimis la Timișoara cu niște misiuni, ca să nu fiu prezent lângă Gorbaciov. Ce era în capul acestor oameni? Gorbaciov nici nu știa de mine, de existența mea.
Ei știau foarte mult de existența dumneavoastră, domnule președinte. Știau foarte mulți din moment ce se auzea la Europa Liberă de dumneavoastră. Mă-ndoiesc că domnul Mihail Gorbaciov nu știa de existența dumneavoastră.
Radio Moscova nu m-a menționat niciodată.
Înțelegem ironia. Totuși simțeați nevoia să informați Moscova în acele momente. Mă refer la decembrie, la ianuarie, despre schimbările care au loc în în România.
Asta era mișcarea tuturor ambasadorilor în toate țările, indiferent unde, în legătură cu ce se petrece în România, și preocuparea să avem relații normale, firești. Cel mai apropiat de noi, v-am spus, a fost Franța.
Întreb, pentru că în 2010, dacă nu mă înșel, a apărut o stenogramă a discuției dumneavoastră, împreună cu alți membri ai CFSN, Petre Roman, unul dintre ei, cu ambasadorul sovietic, în care vorbeați despre schimbările care tocmai avuseseră loc.
M-am întâlnit cu toți ambasadorii, și al Statelor Unite, și al Franței, și al URSS-ului și alții. Deci, acea stenogramă nu este un fapt deosebit față de toate întâlnirile informative pe care le-am promovat atunci cu toate țările interesate.
Citiți și:
Moartea lui Ion Iliescu, în presa internațională: „O președinție marcată de decizii controversate”
Mesajul lui Nicușor Dan după moartea lui Ion Iliescu: „Istoria îl va judeca. E obligația noastră să lămurim marile dosare ale epocii”
Unul dintre pasajele de acolo se referă la soarta Partidului Comunist, în continuare.
Nu eram răspunzător.
Dacă îmi permiteți, o să citesc exact, pentru că n-aș vrea să atribui acelei discuții lucruri care nu ar exista. Deci, întrebarea ambasadorului – Tovarășul Mihail Gorbaciov m-a rugat să mă interesez dacă ideea de partid comunist va rămâne. Dumneavoastră răspundeți – Nu știu! Nu știu cum vom rezolva această problemă. Deocamdată, dacă am pronunțat numai acest cuvânt, continuă domnul Roman, te scuipă. Și continuați dumneavoastră – Eu personal sunt gata să merg în continuare fără partid, cu Frontul, care de fapt să devină forță politică esențială a națiunii. Dumneavoastră doreați o relaxare a sistemului, dar nu un adevărat sistem pluri-partid.
E, cum nu? Când au apărut partide politice, aia nu era o structură pluralistă? Adică noi am realizat, nu că era în gândul cuiva, în mintea cuiva. Noi am acționat în acest spirit, am avut întâlnirea și am creat cadru de conlucrare a acestor partide. Până la alegeri au apărut 90 de partide, toate cu dreptul participe la alegeri. Deci, pluralismul politic a căpătat expresie clară, iar ideea de partid comunist nu mai exista atunci în capul nimănui, pentru că el era legat, asociat cu regimul care a fost prăbușit în decembrie 89.
Bun, dar dacă îmi permiteți, am să citez din nou din această discuție cu ambasadorul sovietic, pentru că pune într-o anumită lumină aceste schimbări spre pluralism. Spuneați dumneavoastră – Am proclamat ideea pluralismului politic, n-am spus mai mult decât pluralism, n-am confundat pluralismul cu pluri-partidismul. Nu excludem posibilitatea apariției și de partide, și de tot felul de organizații. Ba, chiar din punctul nostru de vedere, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine va fi mai puțin periculos pentru unitate decât dacă s-ar crea o singură forță. Îi lăsăm să se difuzeze. Apoi o să acceptăm un dialog în cadrul frontului.
Asta îmi ridică mie un anumit semn de întrebare. Vorbeam și mai devreme de acel prag foarte mic, partide foarte slabe.
Asta este chestie de formulare. Ideea de fond a legii respective era cadrul liber, democratic de structurare, constituire de partide politice și de competiție liberă între partide politice. Asta a fost ceea ce a guvernat actele noastre. Așa s-a născut CPUN-ul, care să adune partide de orientări foarte diferite și apariția de facto a 90 de partide până la alegeri. Și apoi alegerile bazate pe pluralism politic, care a creionat structura viitoare a evoluției politice.
Citiți și:
Cele mai importante momente din viața și cariera politică a lui Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului
Ultimul mesaj al lui Ion Iliescu pentru români: „Aveți o miză în păstrarea democrației. Vă doresc să nu vă urâți pentru votul vostru”
Ion Iliescu a subliniat în ultimul interviu că nu s-a temut de moarte: „Am trăit viața cu multe viteze, vârste, vocații”
Domnule președinte, ca să concluzionăm, astfel de documente, spuneți dumneavoastră, nu arată în niciun fel că dumneavoastră erați legat de perestroika lui Gorbaciov.
Nici vorbă. Ce are perestroika cu ce se întâmpla în România?
Rolul conducător al Frontului Salvării Naționale? Forța esențială a societății.
Era forța esențială care și-a asumat răspunderea guvernării. Asta e cu totul altceva.
Adică un partid foarte mare și altele mai mărunte.
De ce bagatelizați această chestiune? Luați realitate istorică, luați faptele, luați legislația creată atunci, și mersul societății noastre, care a fost un mers definitoriu și fără niciun fel de oscilație spre pluralism politic real și se spre confruntare democratică reală între forțele politice care se nășteau în perioada respectivă. N-avea nimic asta cu perestroika lui Gorbaciov. Perestroika lui Gorbaciov căuta să mențină poziția de comandă a unui partid. În asta și fost disputa lui chiar cu Elțîn, care a pus în discuție acest lucru. Deci, era cu totul altceva. Concepția lui Gorbaciov era legată de existența unui partid comunist ca forță conducătoare. Noi, în România, am desființat acest cadru și acest context, și am creat un cadru democratic de dezvoltare a vieții politice. Deci sunt realități cu totul diferite.
Pe de altă parte, poziția oficială a României pe parcursul anului 1990 în privința pactului de la Varșovia, care încă exista, a fost similar, sau în orice caz, în sprijinul poziției Moscovei de păstrare a Pactului de la Varșovia.
Deci au fost două momente. În 1990, în iunie, la Moscova, în care am discutat despre o întâlnire viitoare ca să lămurim soarta Tratatului de la Varșovia, și apoi a urmat întâlnirea de la Praga de desființare a pactului.
Moscova prefera ca imediat ce pactul se desființează, să fie semnate tratate bilaterale cu URSS. Singura țară care a semnat un astfel de tratat este în România, la 5 aprilie 1991. De ce?
Da! Care e problema?
De ce era nevoie?
Nu e firesc între state să existe un temei juridic?
Este adevărat, dar toate celelalte state nu au semnat.
Tratatul respectiv reflecta realitatea nouă, dispariția unor structuri suprastatale și raporturi firești de egalitate între două state.
Spre deosebire de conducerile noi ale celorlalte state din est, care semnau mai degrabă tratate bilaterale, în primul rând cu țări occidentale, România s-a orientat, sau a respectat această dorință a URSS.
N-am semnat cu Franța? Primul a fost cu Franța. De ocoliți această temă?
Nu ocolim.
Relații noi pe Statele Unite, pe care le-am statornicit, și erați inclusiv cu ambasadorul de atunci.
Citiți și:
Primele reacții din PSD după ce s-a aflat despre moartea lui Ion Iliescu. Ce au transmis Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu
Dominic Fritz, la moartea lui Ion Iliescu: Nu putem trece sub tăcere suferinţa celor care au plătit cu sânge la Revoluţie și mineriade
Ce a însemnat eticheta de „președinte bolșevic” pentru Ion Iliescu. Cum a explicat „Duminica Orbului”
Există acest episod extraordinar de tensionat și nu numai pentru România, ci pentru întreaga zonă, de ce nu poate pentru întreaga lume, momentul puciului de la Moscova din august 1991. Când ați aflat, cum ați aflat și ce ați făcut?
Gorbaciov fusese omul deschiderii, și această măsură i s-a părut periculoasă din acest punct de vedere. Încotro o va lua politica Uniunii Sovietice? De aceea nu putem să ne amestecăm noi în treburile interne. Dar am avut o poziție, în primul de consemnare a acestei realități, și de căutare a soluțiilor alături de toate celelalte țări, cum anume să urmărim normalizarea situației și inclusiv a relațiilor cu Rusia.
În acel moment, România a recunoscut imediat independența Republicii Moldova. A fost un lucru bun, privind retrospectiv situația?
Bineînțeles. Păi, cum puteam noi, în România, să nu recunoaștem independența Moldovei, care se desprindea din lumea sovietică?
Domnule președinte, Germania se unificase un an înainte. De ce nu s-a pus problema în acest fel vizavi de România și Moldova?
Cine să o pună?
Dumneavoastră, erați președintele României.
Nu RFG a înghițit RDG. RDG a aderat la Germania. O atitudine din aceasta de integrare a Moldovei era privită în plan internațional ca o tendință a României de a acapara teritorii străine. Deci trebuia să fim prudenți din acest punct de vedere. N-aveam motive să adoptăm o poziție ostilă față de mișcarea moldovenilor care se desprindeau de imperiul rus, și care își proclama independența țării. Și atunci am stabilit relații imediate, deschise, amicale. Președintele Snegur la București, eu la Chișinău și dezvoltarea relațiilor pe toate planurile, și politice și economice. Știu că am avut o reuniune internațională și l-am luat în avion cu mine pe domnul Snegur, și am mers împreună la această reuniune.
Ce putea să facă în România?
Cine s-ar fi opus unor demersuri diplomatice spre, măcar o federalizare?
Cum, în ce fel? Puteam noi să dictăm modul în care Moldova…
Se putea negocia.
Cum? Cu cine să negociezi? Deci, noi am privit cu atenție și cu deschidere, cu înțelegere, cu prietenie, mișcarea de desprindere a Moldovei de complexul sovietic și de dezvoltare ca entitate de sine stătătoare, iar problema relațiilor și perspectivei reintegrării este o altă temă, care ține de o altă evoluție, care nu ține numai de București, ci de Chișinău.
Domnule președinte, un ultim aspect al discuției noastre, apropo de tensiunile din 90 și 91. Regelui Mihai nu i s-a permis mulți ani să intre în România după Revoluția din decembrie 1989. De ce?
Trebuie să înțelegeți conjunctura de atunci, și inclusiv momentul când Regele a venit în țară fără o discuție cu structurile statale, și manifestația de simpatie care era susținută de anumite cercuri politice din țară.
Principesa Margareta, dacă îmi permiteți, susține că pentru prima vizită, cea din 1990, a avut o discuție cu premierul Petre Roman, la care Principesa Margareta l-a întrebat direct pe domnul Petre Roman – Ușa este deschisă? Și răspunsul a fost „da”. Prin urmare au existat discuții.
Sigur, nu numai.
Dar a fost întors din drum de pe autostradă, știți.
E adevărat, au fost momentele acelea, pentru că a fost neînțeleaptă această decizie luată, și la sfatul nu știu cui, de a căuta să forțeze nota.
Să se întoarcă în țara sa…
Da, să se întoarcă în țara sa. Nu era vorba de oricine, ci de fostul șef al statului. Deci a fost neînțeleaptă această măsură.
Ultimul șef al statului, legitim, înainte de dictatura comunistă.
Exact. Dar în contextul de atunci, politic, această măsură a fost neînțeleaptă. Noi am făcut deschiderea apoi, pentru stabilirea relației firești. Eu eram la Crans-Montana și m-am dus la Versoix, în vizită la Regele Mihai.
În ce an era acest lucru?
În 1992, sau imediat după.
După ce câștigaserăți de două ori alegerile.
Da, și cei cu asta? Păi, cu atât mai mult. Deci, avem și autoritate morală să o fac.
Poate că victoria n-ar fi fost atât de puternică, dacă Regele Mihai s-ar fi aflat în țară la începutul lui 1990. Nu credeți?
Ce are una cu alta?
V-ați securizat o victorie extraordinar de puternică în 1990.
Aste e o răstălmăcire. Pentru prima oară o aud.
Poate nu neapărat legată de venirea Regelui.
Este total nerealistă față de starea de lucru din țară. Total nerealistă.
Ca să concluzionăm aici, spuneți că nu ar fi influențat prezența Regelui.
Nici vorbă, din contră. Dar noi am făcut această deschidere reală și am fost personal la Versoix, și am stabilit contacte care apoi au căpătat consistență.
Domnule președinte, în loc de concluzie. Credeți că evoluția României spre un sistem pluralist autentic, cum avem astăzi, spre integrare europeană, cum suntem astăzi, membri, stat membru în NATO și Uniunea Europeană, s-ar fi putut produce mai rapid și cu mai puține pierderi?
Cred că ceea ce s-a petrecut, s-a petrecut în condiții date. E greu să faci aprecieri – mai rapid, sau mai puțin rapid. Deci, asta a fost realitatea politică a acelor ani și în această realitate politică noi am optat pentru așa ceva și am promovat această deschidere a României spre lume. Și ea a căpătat consistență.
Din acest punct de vedere aveți ceva să vă reproșați?
Nu, din contră, cred că m-am implicat nemijlocit în toate aceste eforturi de a asigura noul statut internațional României și de a statornici relații deschise cu lumea. Și încă din primul mandat, pot să afirm acest lucru, noi am făcut această deschidere în toate direcțiile și apoi am făcut un lucru mai mare în legătură cu integrarea noastră viitoare – am deschis o mare discuție națională, am realizat o dezbatere națională în legătură cu această chestiune, cu participarea tuturor forțelor politice și nu numai, inclusiv cercuri academice, intelectualitatea țării și am elaborat strategia acestei dezvoltări a relațiilor internaționale.
Vă aduceți aminte de un moment emoționant, ceva ce v-a rămas în minte din 1990, acest an extraordinar, aș spune, al istoriei recente?
Păi, a fost momentul cel mai dominant, alegerile din luna mai și campania electorală. Atunci am colindat prin toată țara, am fost în toate județele și îmiamintesc un moment – avusesem un miting la Pitești, apoi la Slatina și mergeam spre Craiova. De la Slatina spre Craiova treceam prin Balș. Balșul e chiar la șosea. Nu preconizam o oprire la Balș. Ne-au blocat șoseaua, au venit și ne-au luat pe sus cu mașina, ne-au pus pe trotuar și m-au invitat într-un balcon să mă adresez oamenilor. Asta era starea, nu numai acolo.
Editor : Liviu Cojan
