Minciunile lui Brian Johnson, zis și „Liver King” (Regele Ficatului), care se lăuda că a obținut un corp de invidiat consumând ficat crud, testicule de taur, plămâni de vită și alte organe, au fost expuse public, dar mii de alți influenceri din lumea fitnessului susțin că mușchii lor impresionanți sunt doar rezultatul unei munci asidue. Cât de mult adevăr este în spatele acestor afirmații și câți dintre ei își păcălesc în fiecare zi milioanele de fani cu promisiuni false?
Pare aproape imposibil ca cineva să fi crezut vreodată că Johnson a ajuns să arate așa cum îl știu milioanele sale de urmăritori de pe Instagram fără ajutorul produselor farmaceutice, în ciuda videoclipurilor pe care le posta online în care susținea că fizicul său de invidiat se datora unei diete cu „ficat crud, măduvă osoasă crudă și testicule crude”.
De fapt, ultima parte este cea care a atras cel mai mult atenția pentru că a pus transformarea sa fizică pe seama unui regim pe care nimeni altcineva nu ar îndrăzni să îl urmeze, scrie The Guardian.
Poate că dacă ai urma și tu o versiune mai puțin extremă a rutinei sale ai putea obține rezultate comparabile, chiar dacă nu la fel de extreme. Iar dacă dieta cu organe de la animale nu era pe placul tău, Johnson avea pentru tine suplimente alimentare cu care puteai obține același rezultate.
Regele Ficatului a fost, bineînțeles, detronat: au fost publicate e-mailuri care dezvăluiau faptul că Johnson cheltuia peste 11.000 de dolari pe lună pe steroizi anabolizanți pentru creșterea masei musculare, așa cum se arată într-un episod despre influencerul american din seria de documentare Untold produse de Netflix.
Povestea unei persoane carismatice care promite rezultate ridicole este doar unul dintre cele mai scandaloase exemple ale unui fenomen care există de când au fost inventate primele substanțe pentru îmbunătățirea performanței sportive.
În anii ’80, faimosul wrestler american Hulk Hogan a îndemnat o întreagă generație să își spună rugăciunile și să își ia vitaminele în seria sa de videoclipuri cu exerciții fizice înregistrate pe casete VHS. În 1994, Hogan a fost nevoit să recunoască faptul că a folosit steroizi timp de mai bine de un deceniu în timpul unui proces împotriva fostului său șef, Vince McMahon.
În 2025, influencerii postează filmări în care fac baie cu gheață și exerciții de respirație, dar nu spun nimic despre substanțele pe care și le injectează.
Rezultatul este că o generație de femei și bărbați tineri – și destule persoane de vârstă mijlocie – au o înțelegere cu totul greșită despre ce se poate obține pe cale „naturală”. Iar situația ar putea degenera și mai mult.
Fitnessul, o afacere foarte atractivă în era internetului
Acum este mai ușor ca niciodată să începi o afacere bazată pe propriul tău corp. Cu câteva sute de mii de urmăritori și o poveste interesantă, durează doar câteva zile să publici o carte electronică, un curs online sau o nouă dietă.
Aplicațiile digitale fac munca influencerilor de fitness încă și mai ușoară, care apoi își deschid companii pentru vânzarea de suplimente alimentare – tot ce trebuie să faci este să îți pui eticheta pe niște cutii de pudră proteică și poți începe afacerea.
„În climatul economic actual, industria fitnessului este un loc foarte atractiv”, a spus James Smith, un antrenor personal de fitness, influencer și autor de bestseller care a recunoscut că a folosit steroizi în tinerețe.
„Dacă ai trăsături genetice decente, ești un antrenor decent și ai câteva cunoștințe de marketing, poți obține o sursă de venit foarte bună prin vânzarea de programe pentru exerciții fizice și antrenamente.”
Din zecile de mii de influenceri de fitness din toată lumea, foarte puțini au recunoscut public faptul că au folosit steroizi, chiar și în rândul celor care prezintă unele dintre cele mai extravagante transformări fizice.
Larry Wheels, un influencer și powerlifter, a vorbit într-un videoclip din 2018 despre crampele musculare, depresia, letargia, pierderea apetitului și libidoul scăzut pe care le-a suferit după ce a abuzat de steroizi. A anunțat că a renunțat la steroizi în 2022, dar în 2024 a început din nou să îi folosească.
Sam Sulek, unul dintre actualii „regi” ai fitnessului pe Youtube, nu a vrut să elaboreze prea mult pe acest subiect, dar a recunoscut anul trecut că nu ar fi putut atinge greutatea de 136 de kilograme pe cale „naturală”.
Rich Piana, care a devenit faimos pentru antrenamentul său de 8 ore pe zi de exerciții fizice pentru dezvoltarea musculaturii brațelor, a discutat deschis despre folosirea steroizilor în cariera sa și le oferea urmăritorilor săi sfaturi în acest sens. Piana a murit în 2017 la vârsta de 46 de ani având o inimă ce cântărea de două ori mai mult decât este normal pentru un bărbat adult.
„Ar trebui să fii un idiot să încerci să o faci natural”
Multe alte persoane celebre din lumea fitnessului, însă, susțin în continuare că tot ce fac ei este „natural” sau evită subiectul cu totul. Unii dintre ei au făcut chiar teste pentru a „demonstra” că nu mint, ignorând faptul că este foarte ușor de trișat la aceste teste.
Cele mai multe tipuri de steroizi sunt imposibil de detectat după ce culturiștii opresc tratamentul timp de aproximativ o lună, cu toate că efectele lor pot rămâne active în corp pentru totdeauna.
Iar efectele sunt uriașe: într-un studiu, un grup de bărbați care au luat 600 de miligrame de testosteron enantat timp de 10 săptămâni și nu au făcut deloc exerciții fizice au câștigat mai multă masă musculară decât un alt grup care nu a luat suplimente și a lucrat la sală normal.
„Sună rău când o spui, dar dacă vei vrea vreodată să îți câștigi existența din fitness, ar trebui să fii un idiot să încerci să o faci natural”, a spus Smith.
Janelle Rohner, o influenceriță de wellness, i-a restituit pe urmăritorii ei care au cumpărat cursul ei de slăbit bazat pe o dietă macrobiotică după ce a recunoscut că a folosit medicamente GLP-1 pentru slăbit.
Alți influenceri aleg opțiuni încă și mai periculoase decât pastilele sau substanțele chimice: își injectează „synthol” – ulei pentru îmbunătățirea aspectului fizic – ca să își mărească mușchii sau fac „lifting brazilian pentru fese” – o formă de gluteoplastie foarte riscantă – atunci când transformarea fizică prin metode naturale nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Într-un sondaj realizat în 2022, 23% dintre bărbații care au participat și 42% dintre femei au răspuns că nu au fost „niciodată” sau „rareori” încrezători în privința felului în care arată corpul lor.
Persoanele active pe rețelele sociale, care dau multe like-uri sau postează des comentarii online, au fost mai puțin satisfăcute de corpul lor și aveau mai multe sentimente negative legate de felul cum arată, potrivit unui studiu din 2024.
„Îți ia timp să dezvolți mușchii, așa că atunci când te dezvolți mult dintr-o dată, asta nu este posibil fără testosteron în plus în sistemul tău sau hormoni de creștere”, a explicat Dan Roberts, un antrenor personal de fitness care lucrează cu actori și vedete de pe Broadway. „Uneori semnele sunt evidente, atunci când gâtul cuiva se îngroașă dintr-o dată.”
Regele Ficatului promovează un „stil de viață primitiv”, dar nu renunță la steroizi
Deși Regele Ficatului a susținut că a renunțat la steroizi, în 2023 a recunoscut că folosește din nou hormoni sintetici, în ciuda faptului că el continuă să promoveze un „stil de viață primitiv”.
„Este păcat că mesagerul a omorât mesajul atunci când există un sâmbure de adevăr la baza mesajului; este ușor să te concentrezi pe asta și să ignori celelalte variabile”, a spus Ben Johnson, fostul director al companiei Tip of the Spear fondată de Regele Ficatului, care a părut șocat să afle că fostul său asociat a trișat.
Ceea ce nu este așa de ușor, însă, este să te uiți dincolo de pătrățele și brațe perfecte și să găsești oamenii care chiar pun accent pe sănătate și starea de bine în locul aspectului fizic și promisiunilor false.
Dar așa cum știu toți cei care au muncit din greu ca să obțină ceva, calea dificilă este de obicei cea care îți aduce cele mai mari satisfacții.
Editor : Raul Nețoiu