Preşedintele american Joe Biden a declarat marți, după ce Kimberly Cheatle a anunțat că demisionează de la șefia Secret Service, că acesta a dat dovadă de „o integritate incredibilă” ca lider al unei „organizaţii însărcinate cu una dintre cele mai dificile sarcini din serviciul public”. Biden a precizat că intenţionează să numească în curând un nou director.

Joe Biden a declarat că îi este recunoscător lui Cheatle pentru cariera sa în serviciul public.

„Ea s-a dedicat cu abnegaţie şi şi-a riscat viaţa pentru a ne proteja naţiunea de-a lungul carierei sale în Serviciul Secret al Statelor Unite. Îi mulţumim în special pentru că a răspuns chemării de a conduce Secret Service în timpul administraţiei noastre şi îi suntem recunoscători pentru serviciile aduse familiei noastre”, a declarat Joe Biden într-un comunicat.

„Ca lider, este nevoie de onoare, curaj şi o integritate incredibilă pentru a-ţi asuma întreaga responsabilitate pentru o organizaţie însărcinată cu una dintre cele mai dificile sarcini din serviciul public”, a adăugat Joe Biden.

Kimberly Cheatle a demisionat marți după ce agenţia a fost criticată dur pentru eşecul său de a împiedica tentativa de asasinat căreia i-a căzut victimă fostul preşedinte Donald Trump, în timpul unui miting de campanie, relatează Reuters.

Citește mai mult AICI

Ea şi-a anunţat intenţia de a-şi părăsi funcţia într-o scrisoare adresată personalului agenţiei, scrie CBS News, potrivit News.ro.

„După cum am declarat, Secret Service va merge mai departe cu misiunea noastră de investigare şi protecţie într-o manieră fermă. Nu ne retragem din faţa provocărilor. Cu toate acestea, nu vreau ca apelurile la demisie care-mi sunt adresate să distragă atenţia de la munca extraordinară pe care fiecare dintre voi o face pentru misiunea noastră vitală”, a spus Cheatle în mesajul către angajaţi.

„În lumina evenimentelor recente, am luat decizia dificilă de a demisiona din funcţia de director”, i-a anunţat ea.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version