Sindicatul Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB) transmite, marţi, că societatea înregistrează o rată de profitabilitate de 44,20%, plasându-se detaşat în topul celor mai performante companii din România, fie că sunt de stat, fie că sunt private. În plus, aeroportul este complex, cu două unităţi operaţionale, trafic sezonier intens şi cerinţe stricte internaţionale. ”A încerca să reduci această realitate la o polemică populistă despre «numărul de angajaţi» e o tentativă jenantă de manipulare”, transmis sindicaliştii.
”Afirmaţiile fostului vicepremier Dragoş Anastasiu, prin care pune sub semnul întrebării eficienţa companiilor de stat şi aruncă acuzaţii voalate la adresa Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, sunt demontate fără drept de apel de cifrele oficiale. Conform datelor prezentate de fostul ministru Radu Oprea, CNAB înregistrează o rată de profitabilitate de 44,20%, plasându-se detaşat în topul celor mai performante companii din România – stat sau privat. Prin comparaţie, media profitabilităţii în sectorul privat este de doar 3,04%”, au transmis, marţi, într-un comunicat de presă. Sindicaliştii CNAB.
Potrivit acestora, ”a încerca să reduci această realitate la o polemică populistă despre «numărul de angajaţi» într-un aeroport complex, cu două unităţi operaţionale, trafic sezonier intens şi cerinţe stricte internaţionale, e o tentativă jenantă de manipulare”.
”Să fie doar lipsă de informare? Sau o încercare voită de a discredita o companie care – spre deosebire de altele – nu poate fi controlată, dar trebuie îndoită? Tot mai frecvent, companiile de stat profitabile sunt ţinta unor campanii de denigrare, cu scopul final de a le slăbi imaginea şi de a crea pretexte pentru preluări, concesionări sau restructurări dictate de interese obscure”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia acuză ”o strategie periculoasă”.
”Se încearcă acapararea unui aeroport extrem de profitabil – Otopeni, şi a unuia cu o miză uriaşă în terenuri şi poziţionare strategică – Băneasa. Sindicatul Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB) se va opune public şi ferm acestor manevre, le va expune ori de câte ori este nevoie şi va apăra, fără compromisuri, integritatea şi viitorul companiei”, mai arată sindicaliştii.
Fostul vicepremier Dragoş Anastasiu a anunţat că 266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii. El a precizat că pe această listă se află companii precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica, Metrorex, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA. El a mai remarcat că avem o problemă legată de performanţă.
”Avem o problemă legată de performanţă, vă dau un singur exemplu cum putem să evaluăm acest lucru în nişte aeroporturi. Şi ne-am uitat la numărul de pasageri care trec prin acele aeroporturi prin Europa şi am comparat cu România. Şi vreau să vă spun că din această comparaţie vedem că la numărul pe care noi îl avem în România, sigur, nu vreau sa nominalizez, dar la diverse aeroporturi se poate cu mult mai puţin personal. O singură cifră, la noi 1.400 de oameni, într-unul dintre aeroporturi, în alte părţi, acelaşi număr de pasageri care trec pe acolo, 800 de oamene. În alt aeroport, 780 de oameni. Deci asta este o problemă care ţine de performanţă. Nu numai de ce se întâmplă la Comitetul Executiv sau la Consiliul de Administraţie, ci ceea ce înseamnă şi performanţa angajaţilor”, a afirmat vicepremierul Anastasiu.
”Vrem să punem un accent şi pe calitatea serviciilor pe care companiile le acordă clienţilor, clienţi interni, clienţi externi, şi să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pe această noţiune de calitatea serviciilor, de satisfacţia clientului, pentru că, de fapt, de acolo vin bani. Propunem criterii mai stricte pentru experţi independenţi care fac recrutarea, în aşa fel încât să profesionalizăm acest proces”, a mai menţionat Anastasiu.
Sindicaliştii au reacţionat şi atunci imediat precizând că afirmaţia vicepremierului Dragoş Anastasiu că ”în România un aeroport are nevoie de 1400 de angajaţi pentru ceea ce în alte ţări fac 800” este ”o comparaţie superficială, care ignoră contextul specific fiecărei structuri organizaţionale, al nivelului de externalizare şi al standardelor de siguranţă şi securitate”.
Potrivit sindicaliştilor, generalizarea ”simplistă” este nu doar nedreaptă, ci şi periculoasă”, iar comparaţia cu un aeroport singular din altă ţară fără a menţiona ”diferenţa fundamentală” faţă de CNAB, care administrează două aeroporturi internaţionale cu ”milioane de pasageri anual”, este ”o manipulare ce poate ascunde alte interese”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].