Fostul căpitan al naționalei Angliei, Sir David Beckham, a fost înnobilat pentru serviciile aduse fotbalului și societății britanice. În vârstă de 50 de ani, el fusese inclus pe lista distincțiilor de ziua de naștere a Regelui Charles în acest an, iar marți a fost făcut cavaler de către suveran în cadrul unei ceremonii desfășurate în Berkshire, relatează BBC.
„Nu aș putea fi mai mândru”, a spus Beckham. „Oamenii știu cât de patriot sunt, îmi iubesc țara. Am spus mereu cât de importantă este monarhia pentru familia mea. Am avut norocul să călătoresc în toată lumea, iar toți oamenii vor doar să vorbească cu mine despre monarhia noastră. Asta mă face mândru”, a declarat el.
Beckham a fost însoțit de soția sa, Victoria, și de părinții săi, Sandra și David, la Castelul Windsor. Victoria, care a primit Ordinul Imperiului Britanic (OBE) în 2017 pentru contribuția în industria modei, a creat și realizat costumul purtat de soțul ei la ceremonie.
„[Regele Charles] a fost destul de impresionat de costumul meu”, a spus Beckham. „Este cel mai elegant bărbat pe care îl cunosc, așa că mi-a inspirat multe dintre ținutele mele de-a lungul anilor, iar cu siguranță a inspirat-o și pe aceasta. A fost ceva ce soția mea mi-a făcut”, a mai declarat Sir David Beckham.
El a jucat de 115 ori pentru naționala Angliei și a purtat banderola „Leilor” timp de șase ani, între 2000 și 2006. Fostul mijlocaș al lui Manchester United și Real Madrid a participat la trei Cupe Mondiale cu Anglia, precum și la două Campionate Europene.
Beckham a ieșit din academia lui United în 1992 și a petrecut 11 ani la prima echipă înainte de a se transfera la Real Madrid în 2003, într-o tranzacție de 25 de milioane de lire sterline.
A jucat timp de patru ani în capitala Spaniei înainte de a se alătura echipei LA Galaxy din MLS. A avut două perioade de împrumut la AC Milan în timpul șederii sale la Los Angeles, iar cariera și-a încheiat-o la Paris Saint-Germain, în 2013.
Însă impactul lui Beckham depășește cu mult terenul de joc. Născut în estul Londrei, a avut un rol în obținerea organizării Jocurilor Olimpice din 2012 pentru Londra.
Lucrează cu organizația umanitară UNICEF din 2005, iar în 2015 a fost creat un fond ce îi poartă numele pentru a marca un parteneriat de zece ani. El a devenit ambasador al Fundației Regelui în 2024, sprijinind programele de educație ale Regelui Charles și eforturile de a ajuta tinerii să înțeleagă mai bine natura.
Beckham este coproprietar al echipei Salford City din League Two, împreună cu fostul coleg de la United și naționala Angliei, Gary Neville, și de asemenea co-proprietar al formației Inter Miami din MLS.
Editor : M.I.

