Șoferii vitezomani trebuie să se obișnuiască să găsească amenzi în cutia poștală. Sistemul de radare inteligente este complet funcțional, pe toate șoselele din țară. Iar avocații spun că înregistrările sunt imposibil de contestat.

Un radar al sistemului E-sigur a fost amplasat de polițiștii bihoreni pe o bucată din Drumul Național 1, în localitatea Tileagd. O porțiune de linie dreaptă îi face pe mulți șoferi să apese pedala de accelerație, depășind astfel viteza legală.

Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: Chiar în aceste momente, sistemul a sesizat o mașină care circula cu 70 de km la oră, într-o zonă în care viteza maximă este de 50. Șoferul va primi amenda prin poștă.

700 de astfel de dispozitive vor monitoriza drumurile în depistarea șoferilor vitezomani. Datele înregistrate de aparat vor fi descărcate într-un sistem, după care urmează identificarea proprietarului mașinii. Acesta este obligat să comunice poliției cine a condus mașina, după care urmează sancțiunea.

Comisar șef Sorin Indrieș, șeful Biroului drumuri naționale și europene, IPJ Bihor: Și în alte țări europene se folosește acest sistem de sancționare a conducătorilor auto fără oprirea acestora. Clar, pe parte de prevenire accidente și prezență echipaje de poliție aduce o îmbunătățire”.

Șoferii nu sunt chiar încântați:

– N-o să fie bucurie, dar măcar o să conducem preventiv.

– Eu nu am auzit până acum de acest procedeu, dar cu siguranță o să-i ajute pe șoferi.

Avocații spun că nici varianta contestării în instanță nu-i poate salva pe cei care încalcă legea.

Răzvan Doseanu, avocat: „În condițiile în care sunt sisteme verificate și există o filmare în acest sens, șansele sunt minime pentru a putea schimba sancțiunea contravențională”.

Refuzul proprietarului mașinii de a comunica poliției identitatea șoferului se poate solda cu amenzi usturătoare, de peste 4000 de lei, plus suspendarea automată a permisului auto.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version