Rusia şi Europa ar trebui să ţină un summit cât mai curând posibil pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina, a declarat premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu pentru postul public de radio, transmite MTI.

Orban a salutat anunţul privind o eventuală întâlnire, săptămâna viitoare, între preşedinţii SUA şi Rusiei, afirmând că dacă cei doi lideri cad de acord s-ar putea ajunge la o încetare a focului şi la ridicarea sancţiunilor impuse Moscovei.

El a ţinut să remarce că Ungaria a propus în urmă cu câţiva ani că, în locul liderilor instituţiilor europene, Uniunea Europeană ar trebui să fie reprezentată la discuţii la Moscova de cancelarul german şi de preşedintele francez sau ar trebui organizat un summit pe teritoriu neutru.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că ar putea avea o întâlnire faţă în faţă cu omologul său american Donald Trump în zilele următoare şi a insistat să excludă o întâlnire la care să fie prezent şi şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski, atât timp cât unele dintre cerinţele Rusiei nu sunt îndeplinite pentru a avansa spre un final convenit al războiului.

Citește și

Viktor Orban vrea un sistem comun de apărare împotriva imigrației în Europa Centrală. Ce rol ar avea România

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version