Spitalul de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin a fost trimis în judecată, de procurori, pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, acuzaţiile vizează infecţiile nosocomiale din spital, care ar fi provocat moartea unui pacient în urmă cu cinci ani.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dobeta Turnu Severin a finalizat cercetările într-un dosar de ucidere din culpă.

„În fapt s-a reţinut că, în cursul anului 2019, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin nu a luat măsurile corespunzătoare de identificare, raportare şi înlăturare a infecţiilor nosocomiale, contaminând mediul de spital cu microorganisme cu potenţial nosocomial, ceea ce a dus la contaminarea cu Acinetobacter, multirezistent la antibiotice (infecţie nosocomială) a unui pacient care a decedat în cursul lunii aprilie 2019 în urma complicaţiilor medicale”, menţionează sursa citată de News.ro.

În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a „inculpatului Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, se mai arată în informarea Ministerului Public.

Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

 

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version