Managerul Institutului „Matei Balș” a fost demis luni de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care îi reproșează situația financiară gravă a spitalului.

ACTUALIZARE 14.37 Ministerul Sănătății a confirmat demiterea managerului Institutului „Matei Balș”, doctorul Cătălin Apostolescu. 

„Eliberarea din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infețioase “Prof. Dr. Matei Balș”, a dr. Cătălin Apostolescu s-a facut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor legale menționate, contractul de management încetează “în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”.

În funcția de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu,” a transmis Ministerul Sănătății.

Știre inițială: Fostul manager al Institutului „Matei Balș”, doctorul Cătălin Apostolescu, a confirmat pentru Digi 24 că astăzi a fost chemat la Ministerul Sănătății unde a fost anunțat că este demis.

Motivul demiterii ar fi situația financiară proastă a spitalului, care are datorii de 12 milioane de lei.

În urmă cu aproximativ o săptămână, ministrul Sănătății a trimis la institut și Corpul de control. Pentru Digi24, a declarat că a primit o sesizare pe parte administrativă.

Managerul demis spune că nu a văzut acea sesizare și nu știe despre ce este vorba dar că a înștiințat atât ministrul, cât și premierul despre modul în care a fost făcut controlul respectiv.

Potrivit surselor Digi24, noul manager va fi medicul Adrian Marinescu.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version